Presedintele Federatiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală "Solidaritatea", Dorin Modure, acuză, marţi, guvernanţii de lipsă de transparenţă în ceea ce priveşte măsurile fiscale. Sindicaliştii vor protesta joi în faţa Ministerului Finanţelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Mari pişicheri guvernanţii aştia ai noştri. Luni dau pe surse ultina variantă a ordonanţei austerităţii în care se dădea posibilitatea ministrului să emită ordin de egalizare a salariilor la maximul existent în plată, iar marţi pun ordonanţa în transparenţă decizională, dar fără acea prevedere. Asta înţeleg ei prin transparenţă. Complet neserioşi, ce să mai zicem”, a scris, marţi, Dorin Modure pe pagina de Facebook.

Acesta anunţă că sindialiştii vor continua seria de proteste.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Vom întreprinde, împreună cu membrii noştri, toate acţiunile pentru care aceştia ne-au împuternicit. Joi vom protesta în faţa Ministerului Finanţelor, împreună cu alţi colegi din BNS”, a mai scris liderul sindical.

Mai multe federaţii sindicale afiliate la Blocul Naţional Sindical anunţă că vor protesta, joi, în faţa Ministerului Finanţelor, faţă de măsurile anunţate de Guvern. Sindicaliştii anunţă că vor participa cel putin 1.500 de persoane.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.