Un copac a căzut peste două ambulanţe, marţi dimineaţă, la Braşov, fără a exista victime, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sfreja a precizat că incidentul a avut loc în municipiul Braşov, în faţa sediul Crucii Roşii, unde un copac a căzut peste două ambulanţe parcate. El a spus că nu există victime în urma incidentului, în condiţiile în care în ambulanţe nu se afla nicio persoană. 

Copacul a blocat intrarea în sediul instituţiei, iar pompierii intervin pentru îndepărtarea arborelui.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Acesta nu este primul incident cauzat de vântul puternic din ultimele 24 de ore. Mai multe panouri publicitare de pe strada Republicii au fost luate de vânt. Unul a lovit un trecător, iar altul a ajuns peste un taxi căruia i-a spart geamurile.

Braşovul se află până la ora 18.00 sub cod galben de vânt puternic. Meteorologii avertizează că se vor înregistra intensificări ale vântului care temporar vor atinge şi depăşi la rafală 70-80 km/h.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.