Turiştii care vor veni pe litoral în sezonul viitor ar putea face croaziere pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, de la Agigea până la Murfatlar, iar apoi ar urma să fie preluaţi de autocare şi duşi să viziteze câteva atracţii din zonă, precum Tropaeum Traiani de la Adamclisi şi mănăstirile Peştera Sfântului Apostol Andrei şi Dervent.
Directorul Administraţiei Canalelor Navigabile, Daniel Georgescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că doreşte ca din sezonul viitor să fie efectuate de cel puţin două ori pe săptămână croaziere pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, între Agigea şi Murfatlar.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Ne dorim ca de la sfârşitul lunii mai - începutul lunii iunie să se facă măcar de două ori pe săptămână acele croaziere de la Ecluza Agigea către Portul Murfatlar. De acolo, turiştii să fie preluaţi de autocare şi să meargă la Tropaeum Traiani, la bisericile de cretă şi la mănăstirile Dervent şi Peştera Sfântului Andrei", a afirmat Daniel Georgescu.
El a precizat că voiajul de la Agigea la Murfatlar ar dura aproximativ o oră - o oră şi jumătate, iar apoi drumul către acele obiective turistice cel puţin tot o oră şi jumătate.
Apoi, turiştii respectivi ar fi duşi la unităţile de cazare tot cu autocarele şi nu cu nava de croazieră cu care veniseră.
Directorul Administraţiei Canalelor Navigabile a precizat că sunt discuţii avansate cu operatori de turism şi cu o firmă din Galaţi care şi-a manifestat interesul pentru a pune la dispoziţie o navă de croazieră pentru realizarea acestui proiect.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.