Trei sate din comuna buzoiană Lopătari sunt izolate de centrul comunei, după ce drumul care asigura accesul către ele a fost luat de ape. Ploile abundente căzute în ultimele zile au distrus din nou drumul care abia fusese refăcut şi astfel oamenii din satele Chirani, Vârteju şi Săreni sunt nevoiţi să se deplaseze pe jos pe nişte punţi care ar putea ceda şi ele oricând.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Aceleaşi probleme ca acum o săptămână-două. În cursul nopţii a plouat la Lopătari, apa Slănicului a devenit din nou mare şi a distrus din nou tuburile de la Chirani si Săreni. Aşteptăm să se oprească ploaia ca să putem interveni să punem tuburile la loc, să refacem accesul auto. Locuitorii au acum acces pe două punţi pietonale, dar una e destul de şubredă, apa o atinge în partea de jos", a declarat primarul din Lopătari, Claudiu Constantin.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Localnicii din cele trei sate ale comunei Lopătari sunt obişnuiţi ca la orice ploaie mai însemnată cantitativ să rămână fără drumul de acces. De ani de zile ei speră ca administraţia locală să reuşească să construiască un pod durabil, însă resursele financiare sunt limitate şi tot timpul s-au făcut doar improvizaţii care sunt distruse la prima ploaie serioasă.
 
"E o muncă de Sisif, noi păţim asta la fiecare ploaie mai puternică. Când se opresc ploile, intervenim cu utilajele din dotare să punem tuburile la loc, însă nu asta e soluţia. Soluţia constă în poduri. E un proiect depus pentru un podîn satul Chirani, la Chirani trebuie să facem pod urgent, într-un an-doi", este de părere primarul comunei Lopătari, Claudiu Constantin căruia oamenii i-au acordat încrederea la alegerile din 27 septembrie.
 
Probleme în urma ploilor s-au înregistrat şi în comunele Brăeşti, Bozioru şi Odăile. 
 
În judeţul Buzău s-au înregistrat în ultimele zile precipitaţii abundente care au ajuns până la 28,8 litri pe metrul pătrat la Bâsca Rozilei, 28,4 litri pe metrul pătrat la Mierea, 26,8 litri pe metrul pătrat la Chiojdu şi 15,2 litri pe metrul pătrat la Lopătari.
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.