Un transportor blindat al Armatei Române, care se îndrepta către un exerciţiu în Germania, a fost descoperit cu scurgeri de material lichid de poliţiştii din localitatea Brandenburg. Întreaga tehnică militară a fost îmbarcată pe trailere şi transportată în poligon pentru celelalte etape ale exerciţiului. Ministerul Apărării a dispus măsuri pentru executarea de verificări suplimentare la tehnica militară participantă la misiuni şi exerciţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În cadrul exerciţiului „Green Griffin 21", organizat în perioada 27 septembrie – 8 octombrie în poligonul Klientz din Germania, o coloană de transportoare blindate tip TAB B33 „Zimbrul" aparţinând Batalionului 812 Infanterie „Şoimii Carpaţilor", însoţită de echipaje ale Poliţiei Militare Germane, pe timpul executării, în cadrul tactic, a unui marş pe roţi spre locaţia de desfăşurare a unei etape a exerciţiului, la intrarea în localitatea Brandenburg, a fost oprită de către poliţia rutieră germană, pentru motivul că un transportor blindat avea scurgeri de material lichid”, a transmis, miercuri, Ministerul Apărării.  

Sursa citată a precizat că verificările tehnice efectuate atât la plecare în cursă, cât şi după sesizarea primită, au exclus posibilitatea scurgerilor unor lichide de natură petrolieră (combustibil sau ulei).  

”Lichidul scurs pe carosabil a fost identificat ca fiind apă pluvială provenită de la precipitaţiile abundente căzute pe timpul desfăşurării exerciţiului care, în scurgerea normală, a angrenat uşoare reziduuri de natură petrolieră depuse în timp pe circuitul de drenaj al transportoarelor. Aceste scurgeri au fost curăţate de către pompierii germani, cu autospeciale destinate acestui scop”, a mai precizat ministerul.  

Instituţia a transmis că, preventiv, coloana de blindate nu a mai continuat deplasarea pe roţi, tehnica fiind îmbarcată pe trailere şi transportată către locul de dispunere din poligon, unde au continuat activităţile prevăzute în planul exerciţiului. 

”În scopul prevenirii unor asemenea incidente, la nivelul Forţelor Terestre s-au dispus măsuri pentru executarea de verificări suplimentare la tehnica militară participantă la misiuni şi exerciţii”, a mai transmis MApN.  

  

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.