Traficul feroviar a fost oprit, luni seară, pe Magistrala 300, la limita judeţelor Braşov şi Mureş, din cauza apelor şi a aluviunilor care au acoperit calea ferată. Circulaţia a fost reluată pe firul II. Patru trenuri de călători au aşteptat în gările adiacente până când apele s-au retras şi s-a putut relua circulaţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Potrivit Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, circulaţia feroviară a fost reluată pe secţia de circulaţia Braşov - Sighişoara, cu limitare de viteză între staţiile Beia şi Mureni, pe firul II, în zona localităţii Archita.

”Menţionăm faptul că, până la retragerea apelor şi verificarea terasamentului de către personalul feroviar, 4 trenuri de călători - IRN 12346 (Bucureşti Nord - Episcopia Bihor), R 3536 (Mediaş - Braşov), R 3503 (Braşov  - Mediaş) şi IR 531 (Bucureşti Nord - Cluj-Napoca) au staţionat temporar în gările adiacente, la această oră garniturile fiind reînscrise în circulaţie”, a precizat purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

ŞTIREA INIŢIALĂ - Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este blocat pe Magistrala 300, între staţiile Beia şi Mureni, la limita dintre judeţele Braşov şi Mureş, din cauza aluviunilor care au ajuns pe terasamentul căii ferate.

Se estimează reluarea circulaţiei feroviare după ora 20.00.

FOTO: CFR SA
FOTO: CFR SA
La rândul său, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA transmite că traficul feroviar este oprit la această oră între staţiile Beia şi Mureni, secţia de circulaţia Braşov-Sighişoara, din cauza apelor şi a aluviunilor care au acoperit calea ferată, în zona localităţii Archita.
 
”Până la retragerea apelor şi verificarea terasamentului de către personalul feroviar, deplasat deja la faţa locului, trei trenuri de călători - IRN 12346 (Bucureşti Nord - Episcopia Bihor), R 3536 ( Mediaş - Braşov) şi R 3503 (Braşov  - Mediaş) staţionează temporar în Archita, respectiv în Beia. Transmitem scuze călătorilor pentru disconfortul creat şi îi asigurăm că personalul feroviar al SRCF Braşov depune toate eforturile pentru finalizarea intervenţiilor în zona localităţii Archita, condiţionate de retragerea apelor, şi reluarea circulaţiei în condiţii de siguranţă”, arată purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.