Un bărbat de 26 de ani, din Târgu Jiu, a fost arestat preventiv, pentru 24 de ore, după ce a furat, prin violenţă, borseta unui adolescent de 17 ani. Băiatul l-a sunat pe tatăl său, poliţist în cadrul Brigăzii de Operaţiuni Speciale Timişoara, care l-a prins imediat pe bărbat şi l-a predat colegilor săi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Aflat în timpul liber, un poliţist din cadrul Brigăzii de Operaţiuni Speciale Timişoara, a imobilizat un bărbat de 26 de ani, care ii sustrăsese borseta fiului său de 17 ani.  În fapt, în data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 18:40, pe strada Nouă din Timişoara, un bărbat a deposedat prin violenţă un minor de 17 ani,de borseta pe care o avea asupra sa. Minorul a apelat la tatăl său care se afla în apropiere şi i-a indicat direcţia în care s-a îndreptat acesta”, transmite IPJ Timiş.

La scurt timp, pe strada Ion Neculce din Timişoara, poliţistul din cadrul BOS Timişoara a reuşit imobilizarea atacatorului şi l-a predat poliţiştilor timişoreni.

„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Timişoara l-au identificat pe cel bănuit de comiterea faptei, fiind vorba de un bărbat de 26 de ani, din Târgu-Jiu”, mai transmite IPJ Timiş.

Bărbatul de 26 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore pentru infracţiunea de tâlhărie, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.