Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a explicat cum va fi implementat, la Timişoara, un program pilot prin care pacienţii vor fi vaccinaţi împotriva COVID-19 la cabinetele medicilor de familie. În cadrul acestui program s-au înscris 50 de medici de familie care vor primi câte 100 de doze de vaccin.
Dominic Fritz a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că în cadrul acestui program pilot vor avea prioritate persoanele aflate în categoriile de risc.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Medicii de familie se vor adresa pacienţilor de pe listele proprii, ei îşi vor face programările şi în principiu categoriile vulnerabile vor avea prioritate. Vaccinurile vor fi aduse de la DSP cu o maşină frigorifică la cabinetele medicale. Noi sperăm că proiectul se va deszvolta, el vine să suplimenteze activitatea din centrele de vaccinare, deci considerăm că este necesară o implicare a tuturor medicilor de familie. În luna decembrie, medicii de familie din România au reuşit să vaccineze două milioane de pacienţi antigripal, sperăm că şi de această dată medicii de familie vor demonstra că vor creşte acest număr de vaccinari, să ajungem la imunizarea de grup. Numai dacă creştem numărul de persoane vaccinate probabil vom ajunge până în august - septembrie să ajungem la imunitate de grup şi să oprim această pandemie. Sunt mulţi pacienţi care nu se pot deplasa la aceste centre de vaccinare, în mod special cei din zona rurală, şi le creăm astfel condiţiile necesare şi medicii de familie se pot deplasa la locuinţe pentru a face acest vaccin", a declarat medicul Mihai Iacob.
Pentru activitatea lor de vaccinare, medicii vor primi câte 70 de lei pentru fiecare pacient imunizat.
"Fiecare medic înscris va primi 100 de doze de vaccin şi consumabilele aferente. Va primi şi teste antigen pentru cabinet. În cadrul acestui proiect vom putea să aplicăm încă 5.000 de vaccinuri pentru timişoreni şi cei care locuiesc în zona metropolitană. Momentan este un proiect pilot pentru că nu există un cadrul de finanţare pentru vaccinarea la medicii de familie. Avem o soluţie hibridă, cu sprijinul mediului de afaceri. Medicii de familie vor primi 30 de lei de la minister şi 40 de lei în plus vor fi suportaţi printr-un contract de sponsorizare cu compania Profi. Speranţa este că după ce reuşim noi în Timişoara să arătăm că medicii de familie au un rol important, atunci va fi preluat modelul şi la nivel naţional", a precizat Dominic Fritz, primarul Timişoarei.
Cu toate acestea, medicii de familie din judeţul Timiş speră să primească bani de la guvern pentru activitatea pe care o depun pentru că, spun ei, medicină de familie a fost întotdeauna subfinanţată.
"Medicina de familie a fost subfinanţată şi soluţia era să găsim un alt sprijin, care a venit din partea locală. Primăria Timişoara ar trebui să fie un exemplu, a înţeles exact rolul medicilor de familie. Vom urma să vaccinăm probabil la nivel naţional, pentru că centrele de vaccinare chiar nu pot să acopere necesarul la nivel naţional, neexistând nici măcar cadre medicale suficiente. Deci se va ajunge la cabinetul medicilor de familie, fiindcă fără finanţare se va ajunge la un eşec total. Cu 30 de lei care ne-au fost oferiţi prin ordonanţă, este insuficient să acopere munca, efortul, implicarea medicului de familie, care are şi alte atribuţii pe lângă finanţare", a declarat medicul de familie Elisabeta Spătaru.
Valeriu Ghrorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, au anunţat luni seara că la Timişoara, în cadrul programului pilot se va face imunizarea cu noul ser Johnson&Johnson. Aici vor veni în această săptămâna doze de la AstraZeneca şi apoi Johnson& Johnson, anunţa ministrul Sănătăţii, iar oamenii aflaţi în etapa a treia a vor fi imunizaţi de medicii de familie. Vaccinul de la Johnson& Johnson se aplică într-o singură doză şi poate fi păstrat mai multe zile într-un frigider obişnuit.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.