Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că în acest moment ”suntem pe ascendentul celei de-a doua cocoaşe”, în privinţa cazurilor de COVID-19, iar acest lucru se datorează nerespectării măsurilor de protecţie recomandate de Guvern şi de medici. Tătaru a spus că acum corpul medical se confruntă şi cu un refuz al pacienţilor de a fi trataţi sau internaţi, astfel că a făcul apel la calm.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Măsurile de relaxare veneau cu nişte norme de aplicare, cu nişte norme de desfăşurare şi funcţionare care erau în acel moment agreate şi de acei agenţi economici care şi le asumaseră. În condiţiile în care nerespectarea acestor reguli a devenit o regulă, am văzut şi rezultatele. Dacă acum 4-5 săptămâni ne apropiam de o bază a curbei descendente, s-a transformat acea curbă într-o curbă cu două cocoaşe. În acest moment suntem pe ascendentul celei de-a doua cocoaşe”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, luni seara, la B1TV, referindu-se la cazurile de COVID-19.
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Tătaru a spus că, având în vedere vidul legislativ, medicii se contruntă şi cu un refuz al celor infectaţi cu coronavirus. 
 
”Gestionăm acest moment prin rigurozitatea corpului medical care acceptă, dincolo de principiile cu care a fost învăţat, şi un refuz, refuzul de internare, solicitarea de externare, refuzul de izolare, refuzul de tratament. Am recomandat şi recomand în continuare, calm, profesionalism pentru tot ce înseamnă corpul medical. (...) Pacienţii îşi neagă patologia la început. Am urmărit în spitalele la care am fost astăzi, personalul medical a început să reia măsurile de protecţie”, a afirmat Tătaru.
 
Ministrul Sănătăţii a susţinut că sunt suficiente locuri în Terapie Intensivă, însă lipsesc specialiştii.
 
”Avem capacitate de tratament în Terapia Intensivă, o problemă ar fi specialiştii care în contextul actual nu mai putem să îi detaşăm cum îi detaşam în starea de urgenţă”, a mai declarat Tătaru.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.