Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunţă că, în urma incidentului în care a fost implicat prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein acuzat că a ucis ursul Arthur, a fost schimbată legislaţia privind extragerea prin împuşcare a urşilor care reprezintă un pericol pentru comunităţi. Astfel, dacă înainte exista un termen de 60 de zile de la eliberarea documentelor privind avizarea recoltării, iar legislaţia nu prevedea clar cine poate împuşca animalul, începând de joi exemplarele periculoase pot fi extrase în cel mult 15 zile, iar împuşcarea se face numai de către personalul tehnic al asociaţiei care solicită extragerea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Ministrul Mediului a explicat, joi seară, la Digi 24, că au fost schimbate regulile privind extragerea exemplarelor de urs care reprezintă pericole pentru om.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"S-a dat o aprobare de extragere, care înseamnă nu relocare, ci extragerea animalului prin împuşcare. Derogarea o primeşte asociaţia care solicită şi până acum, în ultimii patru ani cel puţin, aceste derogări au fost tot timpul subiect de discuţie în Minister. (...) Sunt schimbate de astăzi. De astăzi, toate extragerile de forţă majoră, de pericol pentru sănătatea omului, pentru comunităţi, se fac de către personalul tehnic al asociaţiei care solicită. (...) Am oprit orice variantă de aducere a unor persoane străine care să pună în aplicare”, a declarat Tanczos Barna. 
 
El a explicat că în urmă cu câţiva ani s-a constatat că se cerea extragerea unor urşi, motivat, iar aceste animale erau împuşcate şi la opt luni de la derogare. În aceste condiţii, s-a acordat un termen de 60 de zile pentru împuşcare, iar actul putea fi făcut de oricine. Începând de joi, există un termen de 15 zile pentru extragere, iar extragerea se face doar de către personalul tehnic al asociaţiei care solicită derogarea. 
 
Conform ministrului, anul trecut au murit, din cauza urşilor, 12 oameni, în 2019 opt oameni au căzut victime atacurilor de urs, iar de la începutul acestui an există o victimă. 
 
Tanczos Barna a arătat că în mod "sigur" există în România peste 7.000 de exemplare de urs. 
 
Ministrul a afirmat că instituţia pe care o conduce nu eliberează derogări pentru împuşcarea ursoaicelor, în cazul exemplarelor de femele care intră în localităţi luându-se măsura relocării.

Procurorii din Covasna cercetează împrejurările în care a fost ucis ursul Arthur de către prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein, după ce IPJ Covasna s-a autosesizat cu privire la acest caz în urma articolelor apărute în presă. Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc care face verificări pentru braconaj, vânarea în alte condiţii decât cele ale derogărilor şi uzul de armă fără drept.

”La 06.05.2021, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc a fost înregistrat un dosar penal, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul I.P.J. Covasna – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, privind împrejurările în care, în ziua de 13.03.2021, pe suprafaţa fondului cinegetic nr. 25 Ojdula, jud. Covasna, gestionat de A.V.P.S. Botoş, a fost ucis prin împuşcare un exemplar mascul din specia urs (Ursus arctors), specie de vânat strict protejată, la care vânătoarea este permisă numai în baza derogărilor emise de autorităţile competente. În cauză, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunile de braconaj, vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa nr. 2 în alte condiţii decât cele ale derogărilor şi uzul de armă fără drept”, a transmis, joi după-amiază, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc. 
 
Procurorii precizează că ancheta este în desfăşurare, în vederea stabilirii în mod corect şi complet a circumstanţelor uciderii ursului.
 
”Există o sesizare din oficiu a IPJ Covasna, Serviciul Arme, Explozivi şi substanţe periculoase. Aşteptăm, în cursul zilei de astăzi, documentaţia şi, conform procedurii, se va da număr de dosar şi vor începe cercetările, în primă fază in rem” a declarat pentru News.ro prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, Valentin Teodorescu. 
 
Un prinţ din Austria, Emanuel von und zu Liechtenstein, a ucis în luna martie cel mai mare urs brun din România, anunţă organizaţiile de mediu Agent Green şi VGT (Austria), el fundamentându-şi acest gest printr-o derogare oferită de Ministerul român al Mediului pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi făcut pagube într-o localitate din Covasna.
 
O petiţie online a fost iniţiată către Ministerul Mediului pentru a fi stopată vânătoarea de trofee.
 
Şeful Gărzii de Mediu Octavian Berceanu a declarat că a fost declanşată o anchetă şi că, probabil, instituţia se va îndrepta către alte organe de cercetare. ”Vrem să vedem în ce condiţii a fost împuşcat exemplarul respectiv”, a declarat Berceanu. adăugând: ”Vrem să nu mai avem niciun astfel de incident”. El a susţinut că în documente se vorbeşte foarte muşt despre un exemplar de urs şi doar într-un singur loc este menţionată o ursoaică cu pui. El a admis că se poate ajunge la un dosar penal.
 
Premierul Florin Cîţu a afirmat, întrebat miercuri despre Arthur, cel mai mare urs brun din România care a fost ucis ilegal de un prinţ din Austria în luna martie, că se pare că unele informaţii din spaţiul public nu sunt corecte şi „se pare că nu este cel mai mare urs, până la urmă. El a adăugat că a discutat cu ministrul Mediului şi rămâne să vedem care sunt concluziile anchetei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.