Nicoleta Cîrjan, tânăra care susţine că are un copil cu fostul principe Nicolae, nepotul regelui Mihai, scrie, pe Facebook, că telefenul ei sună continuu de două zile, oamenii vrând să ştie cine este, ce face şi, mai ales, cum comentează ceea ce se întâmplă în Casa Regală, dar că "în acest moment, în care Regele României e pe patul de moarte", tace din smerenie, ci nu pentru că nu are lucruri de spus. În prima sa reacţie de la declanşarea scandalului în Casa Regală, tânăra spunea că nu a refuzat niciodată să facă testul ADN pentru stabilirea paternităţii, ci doar a cerut să îl facă în două locuri diferite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Mama presupusului copil al fostului principe Nicolae spune, într-un mesaj postat vineri pe Facebook, că de două zile îi sună telefonul încontinuu, primind mesaje şi solicitări de interviuri, pentru că oamenii vor să ştie cine este, ce face şi, mai ales, cum comentează tot ceea ce se întâmplă în Casa Regală. 

"Tuturor le-am spus că în acest moment, în care Regele României e pe patul de moarte, cred că o minimă dovadă de respect faţă de Măria Sa este să tăcem cu toţii din gură. Aşadar, tac din smerenie, nu pentru că nu am lucruri de spus. Prefer sa nu alimentez în niciun fel scandalul ruşinos la care suntem martori de câteva zile. Îmi asum faptul că, nedând replica la minciunile care se vehiculează despre mine, sunt defăimată şi mi se construieşte, în continuare, o imagine foarte îndepărtată de ceea ce sunt eu cu adevărat. Nu mă neliniştesc deloc, căci adevărul va fi întotdeauna mai puternic, iar lumina va străbate întunericul. Să ţinem capul plecat şi aşa să ne ajute Dumnezeu!", spune femeia. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Joi, Nicoleta Cîrjan a avut prima reacţie, spunând, tot într-un mesaj postat pe Facebook, că reaminteşte pentru ultima dată că nu a refuzat niciodată să facă testul ADN pentru stabilirea paternităţii, ci doar a cerut să îl facă în două locuri diferite.

"Nu am refuzat niciodată să fac test ADN cu Iris! Tot ce am cerut a fost să îl facem în două locuri diferite (alese chiar şi prin tragere la sorţi). Acum, întrebare de 10 puncte pentru toţi cârcotaşii mei: dacă are intenţii bune referitor la copilul lui de ce refuză să facă doua teste?", a scris tânăra.

Femeia a răspuns astfel după ce fostul principe Nicolae a susţinut că a vrut de mai multe ori să facă un test de paternitate, însă cea care susţine că are un copil cu el nu s-a prezentat.

Scandalul în care este implicată Casa Regală s-a declanşat miercuri, când familia regală a transmis, printr-un comunicat de presă, că Nicolae Medforth-Mills a avut o tentativă de violare a domiciliului regelui Mihai, la reşedinţa din Elveţia, unde fostul principe a forţat uşa casei, implicând în incident şase persoane, dintre care trei colaboratori ai Casei Regale. El a agresat fizic şi verbal trei persoane, una dintre ele având răni corporale, spunea Casa Regală, precizând că a făcut plângere la Poliţie împotriva acestuia. 

Fostul principe a spus că a vrut doar să îşi vadă bunicul şi să-şi ia rămas bun, susţinând că nici măcar în perioada exilului nu au fost despărţiţi şi şi-a exprimat îndoieli în legătură cu faptul că regele Mihai ar fi cel care nu vrea să îl vadă.

În acest scandal a intervenit şi principesa Elena, mama fostului principe, care s-a declarat dezamăgită şi îngrijorată de faptele fiului său, spunând că, prin comportamentul său din zilele trecute, Nicolae "a nesocotit intimitatea, suferinţa şi demnitatea" fostului suveran. Ea susţine că Regele Mihai i-a reproşat într-o scrisoare lui Nicolae că nu a făcut nimic pentru a clarifica paternitate "presuspusului său copil, o fetiţă de doi ani", ceea ce este "o lipsă de responsabilitate inacceptabilă". Principesa Elena afirmă că la cea mai recentă vizită a sa la Aubonne, în luna august, tatăl său i-a confirmat personal decizia sa de a nu-l primi pe Nicolae, lucru pe care fostul principe îl ştia.

Luni, Casa Regală a anunţat că starea generală a Regelui Mihai s-a agravat şi prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenţei, principesa Margareta aflându-se de duminică seară la reşedinţa privată din Elveţia. Două zile mai târziu, Casa Regală a transmis că regele Mihai a fost împărtăşit marţi de un trimis al IPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.