Doi şoferi băuţi au fost depistaţi în trafic de către poliţiştii suceveni, iar unul dintre conducătorii auto a provocat un accident rutier fără victime, ci numai cu pagube materiale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava a anunţat, duminică, faptul că poliţiştii Secţiei 13 Poliţie Rurală Bălcăuţi au oprit pentru un control în comuna Grămeşti, un autoturism care circula din direcţia Zamostea spre oraş Siret şi care era condus de către o femeie.

„Întrucât conducătoarea auto emana halena alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Femeia a fost condusă la Spitalul de Boli Cronice din Oraşul Siret, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a precizat IPJ Suceava.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

De asemenea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti au fost sesizaţi prin apel la 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Frătăuţii Vechi a avut loc un eveniment rutier fără victime.

„Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că la data de 28.05.2023, în jurul orei 00:45, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, un bărbat domiciliat în comuna Frătăuţii Vechi, s-a urcat la volanul autoturismului şi l-a condus pe drumul public pe drumul public DJ 178F de pe raza comunei Frătăuţi Vechi, fiind implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale şi având o concentraţie alcoolică de 0,67 mg/L alcool pur în aerul expirat”, a mai transmis IPJ Suceava.

Şoferul a fost dus la Spitalul Municipal Rădăuţi în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge şi stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Şi în acest caz a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.