O firmă cu sediul în judeţul Suceava, cu profil de activitate exploatarea şi comercializarea lemnului, a primit, luna aceasta, amenzi totale în cuantum de 45.000 de lei în urma unor ample controale făcute de către poliţişti alături de reprezentanţi ai altor instituţii, precum Garda Forestieră Suceava şi Direcţia Silvică Suceava. În plus, poliţiştii au dispus confiscarea unui autocamion şi a 150 de metri cubi de lemn de la societatea respectivă, în urma neregulilor constatate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Controalele la respectivul agent economic, care are sediul în comuna Pojorâta, judeţul Suceava, au început la jumătatea acestei luni, după ce poliţiştii din localitate au făcut verificări cu privire la legalitatea efectuării unor transporturi de material lemnos în data de 16.05.2023.

Având în vedere indiciile privind săvârşirea mai multor ilegalităţi silvice, cercetările au fost extinse şi la depozitele agentului economic.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Astfel, iniţial poliţiştii au constatat că la data de 16.05.2023, un agent economic din comuna Pojorâta, judeţul Suceava , în intervalul orar 09:00 – 12:00 a realizat cu un ansamblu auto format din autoutilitară şi remorcă, un număr de două transporturi de material lemnos, care şi-au pierdut provenienţa legală pe timpul transportului, motivat de faptul că destinaţia finală şi descărcarea materialului lemnos s-a realizat în depozitul de material lemnos al unităţii economice şi nu la destinatarul persoană fizică, implementat pe avizul de însoţire electronic. Poliţiştii Secţiei 11 Poliţie Rurală Pojorâta s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea a două fapte de ”transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase în volum de peste 10 mc neînsoţite de documente specifice de transport”, prev. şi ped. de art. 68, alin. 21 din Legea 46/2008 (Codul Silvic)”, informează, sâmbătă, Poliţia judeţeană Suceava.

Ulterior, împreună cu reprezentaţii Gărzii Forestiere Suceava şi cu sprijin logistic din partea Direcţiei Silvice Suceava au făcut un amplu control de inventariere a materialului lemnos  - buştean şi cherestea - aparţinând aceleiaşi firme. În cadrul verificărilor au fost folosite folosit mijloace omologate metrologic, iar carnetele de inventariere a materialului lemnos au fost predate în original organelor de poliţie. Întregul control s-a desfăşurat în prezenţa administratorului firmei.

În urma controalelor, „prin ordonanţă s-a dispus şi sistarea oricăror activităţi economice la depozitul de material lemnos pe perioada verificărilor, fiind dispusă şi indisponibilizarea cantităţii totale de cca. 430 mc material lemnos (buştean şi cherestea), aflată în depozit”.

Poliţiştii au aplicat mai multe amenzi, pentru mai multe abateri constatate în activitatea operatorului economic.

Astfel, a fost  dispusă confiscarea unui ansamblu auto, a peste 150 metri cubi material lemnos şi au fost aplicate şi sancţiuni contravenţionale în valoare de 45.000 lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.