Mortalitatea produsă de boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) poate fi redusă semnificativ prin folosirea noilor dispozitive ca alternativă la ţigările clasice, conform unor medici specialişti care au participat la dezbaterea „Modul în care trecerea la produsele fără fum de tutun poate fi benefică pentru fumătorii adulţi actuali”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Fumatul conduce în timp la o serie de boli, una dintre acestea fiind bronhopneumopatia obstructivă cronică sau BPOC. Până în prezent, această boală nu este nici vindecabilă, nici reversibilă. Pentru persoanele care fumează, renunţarea totală la tutun şi la nicotină este cea mai bună modalitate de a minimiza şansele de a dezvolta orice boală legată de fumat, inclusiv BPOC.

BPOC este o boală gravă, dar, chiar şi ştiind acest lucru, mulţi fumători nu renunţă la fumat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Rolul potenţial al produselor fără fum de tutun în reducerea riscurilor

Produsele fără fum de ţigară furnizează nicotină în moduri diferite, dar singurul lucru pe care îl au în comun este că nu ard tutun. Produsele din tutun încălzit şi ţigările electronice oferă o experienţă cât mai apropiată de cea a ţigărilor, oferind în acelaşi timp niveluri mai scăzute de substanţe chimice nocive. Produsele cu nicotină orală şi produsele din tutun oferă, de asemenea, nicotină, făcând acest lucru fără a fi inhalate în plămâni. Toate aceste produse conţin, în general, nicotină şi nu sunt lipsite de riscuri, dar pot fi alegeri mai bune pentru adulţi decât să continue să fumeze ţigări.

Oamenii de ştiinţă invitaţi la dezbaterea organizată de Philip Morris International au explicat rezultatele modelării impactului asupra sănătăţii populaţiei, efectele din Suedia care sunt corelate cu introducerea produselor orale. Împreună, aceste domenii de cercetare ilustrează oportunitatea ca produsele fără fum de tutun să completeze măsurile tradiţionale de control al tutunului şi să determine scăderi accelerate ale fumatului.

BPOC este a treia boală cauzatoare de moarte la nivel mondial

Dr. Gizelle Baker, vicepreşedinte al Global Scientific Engagement, a explicat că BPOC reprezintă un grup de boli pulmonare, care afectează respiraţia, blocând funcţia plămânilor. Fumătorii inhalează substanţe toxice, dar şi enorm de multe particule solide, la o singură ţigară.

„În zece ani, gândiţi-vă la cantitatea de substanţe chimice şi de particule solide care intră în corp şi la efectele negative pe care tutunul le poate produce. Cel mai bun lucru pentru un fumător este să renunţe la tutun, dacă ţine la sănătatea lui. Dar în prezent sunt altfel de produse destinate miliardelor de fumători care nu vor să renunţe. Şi este bine, pentru că poate fi prevenit debutul ca fumător şi poate fi redusă expunerea la substanţe toxice şi particule solide”, a declarat ea la dezbatere.

Dr. Tryggve Ljung, vicepreşedinte al Scientific Affairs la Swedish Match, a subliniat că BPOC este o boală ireversibilă, iar formele uşoare sunt uneori diagnosticate greşit. „Sunt fumători cu BPOC care nu ştiu că sunt bolnavi”, a atras atenţia medicul.

Prof. Riccardo Polosa, Universitatea din Catania, a arătat care este realitatea din punct de vedere cliunic: un pacient se poate prezenta la un control medical cu o tuse productivă; pe măsură ce boala avansează, apar multe simptome, precum respiraţie grea, reducerea rezistenţei la efort, ceea ce înseamnă agravarea bolii.

Dr. Adam Lenart, Manager Population and Public Health Research, a afirmat că un fumător care se lasă la 30 de ani reduce pericolul de a face BPOC, pe când dacă renunţă la 50 de ani, e prea târziu şi s-ar putea ca plămânii să fie deja afectaţi.

„Produsele fără tutun ar putea accelera reducerea mortalităţii din cauza BPOC mai rapid decât măsurile luate de industria tutunului”, a declarat el.

Potrivit unui grafic prezentat de el în cadrul dezbaterii, în cazul Germaniei, dacă în zece ani 50% dintre fumători ar trece la dispozitive fără tutun, ar putea fi prevenite 70.000 de decese din cauza BPOC la categoria de vârstă între 39 şi 79 de ani, în timp ce măsuri precum interzicerea publicităţii sau a vânzării până la o anumită vârstă, etichetarea cu imagini sugestive ar preveni doar 37.500 de decese. Momentan, ambele soluţii, împreună, funcţionează bine, dar e nevoie de mai mult.

„În Japonia, 35% dintre adulţi au ales astfel de produse fără tutun din 2017. Vor fi 50% în următorii 10 ani”, a adăugat el.

În Suedia, a continuat dr. Tryggve Ljung, „snus”, un produs din tutun, pisat, înmuiat cu apă şi înghiţit, a fost folosit mai ales de bărbaţi începând cu anii 70. În timp, produsul a fost îmbunătăţit, prin eliminarea mai multor substanţe nocive, şi a devenit popular, cei mai mulţi fumători renunţând la ţigările tradiţionale.

Pentru a învinge această boală, a reiterat prof. Riccardo Polosa, singura soluţie e renunţarea la fumat. Iar dacă nu este posibil, fumătorii trebuie să aibă în vedere că există şi alternative de tranziţie.

„Noile produse fără tutun sunt o soluţie pentru reducerea mortalităţii şi morbidităţii cauzate de BPOC. Cum ar fi chiar şi cele cu tutun încălzit. Conform unei analize, pacienţii cu BPOC care au continuat să fumeze ţigări clasice nu au avut o evoluţie deloc favorabilă, în timp ce aceia care au folosit dispozitive cu tutun încălzit şi-au îmbunătăţit starea de sănătate”, a menţionat profesorul.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, BPOC este a treia boală cauzatoare de moarte la nivel mondial. Datele sunt la nivelul anului 2019. Au murit 3,23 milioane de oameni cu BPOC. 70% dintre cazuri sunt în ţări cu nivel de trai ridicat, iar restul în ţări în curs de dezvoltare sau sărace.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.