Românii sunt mai degrabă îngrijoraţi de creşterea preţurilor la energie şi la alimente decât de războiul din Ucraina, indică datele unui sondaj CURS, în care repondenţii au fost chestionaţi şi în legătură cu oportunitatea ajutorului militar pentru Ucraina, precum şi cu atitudinea prietenoasă a Ucrainei şi Rusiei faţă de România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aproape toţi cei chestionaţi, 99%, s-au declarat foarte îngrijoraţi de creşterea preţurilor la electricitate, iar 98% de creşterea preţurilor la alimente, în timp ce 96% sunt îngrijoraţi de creşterea preţului gazelor.

Procentul celor îngrijoraţi de războiul din Ucraina este 93%, iar al celor care se tem de o extindere a conflictului în România este 89%.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Pe următoarele locuri în topul îngrijorărilor românilor se află: situaţia politică (83%), posibilitatea apariţiei unor noi tulpini de coronavirus (58%) şi venirea refugiaţilor din Ucraina (53%).

95% dintre cei chestionaţi se declară "la curent" cu invazia federaţiei Ruse în Ucraina.

81% dintre repondenţi sunt total de acord ca România să primească refugiaţi din Ucraina, 79% sunt de acord cu trimiterea de ajutoare umanitare în Ucraina, iar 68% sunt în favoarea ideii că România ar trebui să susţină sancţiunile decise în Uniunea Europeană.

Aproape o treime dintre subiecţi se declară în favoarea trimiterii de ajutor militar Ucrainei, în timp ce 63% nu sunt de acord cu o astfel de iniţiativă. Procentul celor care cred că România ar trebui să trimită trupe în sprijinul Ucrainei este şi mai mic, respectiv 19%, cei care se opun unei astfel de idei reprezentând 76%.

La întrebarea "În opinia dumneavoastră, următoarele ţări sau organizaţii au o atitudine prietenoasă sau neprietenoasă faţă de România?", 79% au dat un răspuns favorabil în cazul UE, 76% cred că NATO are o atitudine prietenoasă, iar 68% consideră acelaşi lucru în cazul ONU.

În ceea ce priveşte Ucraina, doar 59% dintre cei chestionaţi consideră că are o atitudine prietenoasă, în timp ce 21% consideră atitutdinea neprietenoasă, iar restul nu ştiu sau nu răspund.

În cazul Rusiei, doar 7% consideră că are o atitudine prietenoasă, iar 79% afirmă că are o atitudine neprietenoasă.

Sondajul a fost realizat în perioada 2 - 11 martie, 2022, pe un eşantion probabilist, multistadial, stratificat de  1172 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste, prin metoda faţă-în-faţă, la domiciliul respondenţilor. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eşantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95% 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.