Sindicaliştii din sistemul penitenciar critică în termeni duri mesajele transmise public de Elena Udrea, aflată în detenţie. Oficialii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) o acuză pe Udrea că, prin afirmaţiile sale, face pe lângă instituţiile fundamentale ale statului ”presiuni constante” care minimalizează scopul executării pedepselor. ”Este cinic, însă nu şi surprinzător, ca persoana privată de libertate să-şi mascheze intenţia de a scăpa de puşcărie în spatele luptei pentru păstrarea şi consolidarea relaţiilor cu familia şi pentru nevoia de a sprijini dezvoltarea psiho-emoţională a propriului copil”, transmit sindicaliştii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Elena Udrea se transformă din infractoare dovedită în instanţă morală pentru deţinuţi. (...) Din închisoare, Elena Udrea continuă să-şi folosească influenţa şi presiunile pe lângă instituţiile fundamentale ale statului român pentru a modifica legea de executare a pedepselor în favoarea deţinuţilor, existând riscul ca închisoarea să nu-şi mai atingă scopul de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, cu consecinţe dezastruoase asupra siguranţei cetăţenilor. (...) Recent, deţinuta Elena Udrea a lansat în spaţiul public o informaţie potrivit căreia «legea actuală nu face nici o diferenţă între un bărbat condamnat pentru omor cu premeditare, care nu are nici copii şi o mamă condamnată pentru furt din magazine ori abuz în serviciu». Este adevărat că legea nu face nicio diferenţiere între deţinuţi, nici nu ar fi constituţional, legal şi nici moral. Este cinic, însă nu şi surprinzător, ca persoana privată de libertate să-şi mascheze intenţia de a scăpa de puşcărie în spatele luptei pentru păstrarea şi consolidarea relaţiilor cu familia şi pentru nevoia de a sprijini dezvoltarea psiho-emoţională a propriului copil”, transmite FSANP printr-un comunicat dat publicităţii miercuri.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Angajaţii din penitenciare sunt de părere că, ”dacă era atât de interesată de soarta propriului copil, Elena Udrea ar fi trebuit să anticipeze consecinţele faptului că infracţiunile săvârşite de aceasta îi prevesteau statutul de persoană privată de libertate”, care i-ar pune în dificultate relaţia cu fiica sa. 
 
”În ciuda acestui fapt, Elena Udrea a ales să facă un copil. În acest context, cine este vinovatul pentru apariţia unor sincope în dezvoltarea psiho-emoţională a fiicei acesteia? Statul român sau propriile decizii?”, mai scriu sindicaliştii.
 
Sindicaliştii amintesc că ”bazele actualei legi a executării pedepselor, aprig criticată de Elena Udrea din calitatea de infractoare dovedită, au fost puse în mandatul guvernării Boc din care a făcut parte” ei susţinând că, ”la acea vreme, fostul ministru era interesat să taie salariile bugetarilor cu 25%, măsură care a afectat inclusiv poliţiştii de penitenciare îngrijoraţi de soarta propriilor copii, în contextul creşterii inflaţiei şi ratelor la bănci”.
 
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) precizează că va reacţiona ori de câte ori un deţinut ”afectează direct sau indirect imaginea poliţiştilor de penitenciare şi încearcă, prin influenţă şi presiuni, să modifice legile din România, astfel încât să îngreuneze buna funcţionare a poliţiei penitenciare şi exercitarea atribuţiilor profesionale ale angajaţilor din sistemul penitenciar”.
 
Fostul ministru Elena Udrea, condamnată definitiv la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, afirmă, într-o postare pe Facebook, că are o problemă cu modul în care principiul menţinerii legăturii cu familia este legiferat la noi. Udrea susţine că mamele nu pot lua legătura cu copiii, nu-i pot vedea, ceea ce duce la adevărate drame umane care pot avea efecte pe termen lung asupra copiilor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.