Denumirile în limba germană şi maghiară ale municipiului Mediaş, judeţul Sibiu, au fost vandalizate, situaţia fiind reclamată de filiala UDMR din localitate. Au fost vopsite cu roşu, iar poliţiştii s-au sesizat şi caută autorii care vor fi sancţionaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Oare noi nu mai existăm?! Veste tristă din Mediaş: autori necunoscuţi au vopsit peste inscripţiile în limba maghiară şi germană la intrarea dinspre Copşa Mică. Astfel de acte nu doar că perturbă convieţuirea comunitară, dar dăunează şi patrimoniului nostru istoric şi cultural”, au scris oficialii UDMR Mediaş pe pagina de Facebook.

Aceştia au cerut tuturor celor care deţin informaţii despre incident să le comunice autorităţilor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Să acţionăm împreună împotriva vandalismului şi să păstrăm diversitatea şi istoria oraşului nostru”, au mai transmis oficialii UDMR Mediaş.

Poliţia s-a sesizat cu privire la cele semnalate şi a făcut verificăări în teren, dar între timp indicatoarele au fost curăţate.

”În cursul zilei de 30 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Mediaş au declanşat verificări din oficiu, fără a fi constatate nereguli cu privire la starea indicatoarelor în cauză. Până în prezent, la nivelul Poliţiei Municipiului Mediaş, nu s-au înregistrat sesizări cu privire la murdărirea acestor indicatoare”, a transmis IPJ Sibiu.

Fapta săvârşită constituie contravenţie, iar autorii sunt căi=utaţi pentru a fi sancţionaţi.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.