Angajaţii Finanţelor Publice Alba sunt şi marţi dimineaţă în grevă, uşa de intrare în sediul instiţuţiei fiind blocată cu o bară metalică, iar pe geam fiind lipit un afiş pe care scrie: ”Protest spontan, pe perioadă nederminată”. Mai mulţi oameni care aşteaptă să îşi achite dările spun că este ”o bătaie de joc” ce se întâmplă şi că ar trebui să facă şi contribuabilii o grevă fiscală şi să nu mai plătească ”niciun leu”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În faţa sediului Finanţelor Publice Alba aşteaptă, de la primele ore ale dimineţii, mai mulţi oameni care spun că au venit să îşi rezolve problemele pe care le au.

Unul dintre oamenii care aşteaptă în faţa sediului instituţiei spune că de luni până marţi a venit de cinci ori de la Aiud, pentru a rezolva ”nişte probleme urgente” legate de firma pe care o reprezintă, iar, din păcate, nu a reuşit să discute cu niciun funcţionar, în cazul său fiecare zi de întârziere însemnând penalităţi adunate.

”De cinci ori am venit de ieri până acum, sincer, mi se pare o bătaie de joc să nu ai nici măcar un funcţionar în faţa sediului instituţiei care să ne explice, nouă, proştilor care le plătim salariile, de ce suntem nevoiţi să facem o grămadă de drumuri degeaba”, a spus bărbatul.

El a mai afirmat că singura soluţie pe care o are este să se fotografieze în faţa instituţiei pentru a demonstra că a venit să achite obligaţiile fiscale pe care le avea.

Un alt contribuabil, în vârstă, spune că aşteaptă de la ora 8.00 să se încheie greva funcţionarilor publici din finanţe şi că speră că până la încheierea programului să îşi rezolve problemele.

El mai spune că din punctul său de vedere funcţionarii care lucrează în finanţe au salarii foarte bune, iar greva i se pare ”o sfidare” pentru cetăţeni.

”Ce ar fi să facem şi noi acum o grevă fiscală, să nu le mai plătim niciun leu, să vedem de unde îşi mai iau salariile. Cred că puteau să protesteze sub o altă formă, nu să ne afecteze pe noi, milioanele de oameni din ţara asta care suntem de bună credinţă şi ne plătim la timp impozitele, taxele şi celelelate obligaţii”, a precizat bărbatul.

La rândul său, liderul Sindicatului Liber din Finanţele Publice Alba, Mihai Oană, a declarat, marţi, că funcţionarii instituţiei au decis să declanşeze protestul pe termen nelimitat, fiind nemulţumiţi că în viitor salariile lor ar putea să scadă prin aplicarea prevederilor noii legi a salarizării.

Proteste au loc marţi şi la Finanţele Publice din Galaţi, Arad, Timişoara, Craiova, Constanţa, Vaslui, angajaţii ieşind în faţa sediilor instituţiilor şi întrerupând programul cu publicul, nemulţumiţi de salarii.

Câteva mii de salariaţi din direcţiile de finanţe publice au declanşat un protest spontan, luni dimineaţă, nemulţumiţi de proiectul legii salarizării, iar protestul s-a extins rapid în toată ţara, la direcţiile de finanţe din unele oraşe activitatea fiind oprită total. În multe oraşe, activitatea administraţiilor finanţelor publice a fost blocată în totalitate, angajaţii protestând fie în holurile instituţiilor, fie în faţa sediilor acestora.

De asemenea, câteva sute de salariaţi au protestat în faţa Ministerului Finanţelor. Şi angajaţii direcţiilor de taxe şi impozite din primăriile sectoarelor 2, 3, 4, 6 au oprit lucrul, în semn de solidaritate cu salariaţii din Finanţe

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.