Senatorarea PNL Nicoleta Pauliuc va depune în Parlament o iniţiativă legislativă prin care se va propune instituirea Zilei Naţionale a Supravieţuitorilor de Cancer, în prima duminică din luna iunie.
„Din păcate, lupta nu se încheie atunci când pacientul se vindecă de cancer. Acesta are multe bariere de trecut chiar şi din poziţia de supravieţuitor. De la accesul dificil la produse financiare, la reintegrarea la locul de muncă sau în societate. De aceea, această zi nu va fi doar una festivă, în care celebrăm viaţa. Ea instituie obligaţii pentru câteva instituţii ale statului. Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii, cel al Sănătăţii şi cel al Educaţiei vor avea campanii, alături de societatea civilă şi organizaţiile sindicale şi patronale, prin care vor dezbate şi promova în atenţia publică problemele cu care se confruntă supravieţuitorii”, a afirmat Nicoleta Pauliuc, preşedintele comisiei pentru apărare a Senatului, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Instituirea unei Zile naţionale a Supravieţuitorilor de Cancer vine în continuarea iniţiativei legislative a senatorului Nicoleta Pauliuc prin care statul va acorda sprijin pacienţilor oncologici şi celor care au grijă de ei.
Senatoarea PNL a organizat, joi la Senat, evenimentul „Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer”, la care au participat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, alături de numeroase ONG-uri implicate în lupta împotriva acestei maladii.
„De ce este nevoie de instituirea Zilei naţionale a supravieţuitorilor de cancer?
- Pentru că supravieţuitorii de cancer se confruntă adesea cu un tratament inechitabil în ceea ce priveşte accesul la servicii financiare;
- Pentru că persoanele care au supravieţuit cancerului se confruntă cu obstacole atunci când doresc să se întoarcă la locul de muncă;
- Pentru că bolnavii de cancer se confruntă, adeseori, cu discriminări şi obstacole neechitabile;
- Pentru că situaţia profesională a persoanelor diagnosticate cu cancer se deteriorează adesea considerabil la câţiva ani de la diagnosticare”, mai indică sursa menţionată.
În această Zi naţională vor fi aduse în dezbaterea publică provocările cu care se confruntă supravieţuitorii de cancer, pentru a găsi soluţiile adecvate care să le ofere şansa meritată de a-şi continua o viaţă lungă şi împlinită.
Proiectul de lege privind Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer prevede următoarele:
- Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale desfăşoară manifestări cu participarea organizaţiilor neguvernamentale, sindicale şi patronale pe temele reintegrării la locul de muncă, a incluziunii sociale, serviciilor sociale şi a beneficiilor de asistenţă socială a supravieţuitorilor de cancer;
- Ministerul Sănătăţii desfăşoară manifestări cu participarea organizaţiilor neguvernamentale, sindicale şi patronale pe temele accesului la servicii medicale şi medicamente şi a alimentaţiei supravieţuitorilor de cancer;
- Ministerul Finanţelor Publice desfăşoară manifestări cu participarea organizaţiilor neguvernamentale, sindicale şi patronale pe tema accesului la produse financiare, în special credite şi asigurări, a supravieţuitorilor de cancer;
- Ministerul Educaţiei desfăşoară manifestări cu participarea organizaţiilor neguvernamentale, sindicale şi patronale pe temele reintegrării în şcoală a copiilor supravieţuitori de cancer şi a rolului alimentaţiei în prevenirea cancerului.
„Iniţiativa nu este doar despre supravieţuitori, deşi ei se află în centrul acesteia. Această zi este un prilej de a vorbi despre prevenţie şi despre tot ce mai avem de făcut pentru a-i ajuta pe semenii noştri care se confruntă cu această boală”, a completat Pauliuc, conform sursei menţionate.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.