Liderul PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, susţine că un drum judeţean a fost asfaltat pe timp de ploaie, iar smoala s-a lipit de roţile maşinilor, în timp ce Consiliul Judeţean anunţă că Direcţia Judeţeană de Drumuri s-a autosesizat şi a dispus refacerea lucrărilor.
Senatorul social-democrat Maricel Popa a arătat, într-un comunicat de presă, că drumul judeţean 248A, care leagă municipiul Iaşi de localitatea Bârnova, a fost asfaltat joi, pe timp de ploaie, iar smoala s-a lipit pe roţile maşinilor, el acuzând că este vorba despre o bătaie de joc pe banii ieşenilor.
"Nu înţeleg cum timp de două săptămâni, de când ne confruntăm cu lipsa completă a precipitaţiilor, nu a fost nicio lucrare de reparare a drumurilor judeţene şi tocmai ieri, când au apărut primele averse de ploaie, muncitorii au ieşit să toarne asfalt. Sunt lucruri care pur şi simplu frizează ridicolul. Dar, din păcate, este elementul esenţial care caracterizează această guvernare locală a penalului Costel Alexe. Toate sunt făcute pe dos şi în bătaie de joc. O bătaie de joc pe banii ieşenilor, care trebuie oprită urgent", a afirmat Popa.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Costel Alexe, a explicat că Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi s-a sesizat încă de joi seară cu privire la modul în care au fost executate lucrările de reparaţii şi a emis imediat un raport de neconformitate.
"S-a dispus sistarea lucrărilor, îndepărtarea prin frezare a materialului aşternut neconform, curăţarea şi refacerea suprafeţelor respectând standardele de calitate. Astăzi (vineri – n.r.), când condiţiile meteo sunt favorabile, a început deja lucrul pentru pregătirea suprafeţelor. Nu suntem nici orbi, nici surzi la problemele judeţului şi acţionăm de fiecare dată cu bună credinţă pentru a găsi soluţii în favoarea comunităţii şi din respect pentru banul public", a scris pe Facebook şeful CJ Iaşi, Costel Alexe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.