Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Alexandru Rogobete o acuză pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, că blochează construirea Centrului de Arsi Grav din cadrul Spitalului ”Grigore Alexandrescu”, care beneficiază de finanţare de la Banca Mondială. ”Facem apel la responsabilitate şi umanitate. Nu putem lăsa birocraţia să învingă când sunt în joc vieţi ale unor copii. Sănătatea copiilor noştri nu este un joc politic!”, afirmă Rogobete, după ce Primăria a solicitat reluarea procedurii de autorizare ca urmare a unor modificări ale proiectului iniţial de construire a Centrului de arşi. În replică, Primăria Sectorului 1 a precizat că trebuie aduse noi avize, deoarece avizele obţinute iniţial nu mai sunt conforme cerinţelor de modificare, cum ar fi cel de la Ministerul Culturii- pentru faţadele schimbate, sau de la ISU – deoarece s-au schimbat accesele şi zonele tehnic. De asemenea, primăria îşi exprimă regretul în legătură cu ”modul prin care un reprezentant al Ministerului Sănătăţii, numit de PSD Timiş, face campanie electorală cu situaţia de la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu””.
Reprezentanţii MS susţin că din 2014, de când a fost aprobat pe hârtie, proiectul Centrului de Arsi de la Spitalul de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu a fost blocat în mandatul ministrului USR, Vlad Voiculescu, fiind deblocat în august 2023 în mandatul lui Alexandru Rafila, iar în octombrie 2023 au fost demarate lucrări de demolare în primă fază pentru a se putea începe construcţia propriu-zisă a centrului.
Prin decizia Primăriei Sectorului 1, proiectul reintră într-un impas major, fiind respinsă cererea de reautorizare a următoarelor obiective - gospodaria de apă, centrala electrică, copertina UPU.
”Toate acestea au fost autorizate în baza avizului de construire emis în iulie 2021, care a cuprins avizarea atât pentru centrul de arsi, cât şi pentru alte construcţii adiacente - gospodăria de apă, centrala electrică, clădirea fluide medicale, pasarele, copertina UPU, relocări de reţele etc. Întrucat a fost necesară o modificare de temă de proiectare - normală într-un proiect de construcţii -, proiectantul a depus la Primaria Sectorului 1 o nouă cerere de reautorizare doar pentru gospodaria de apă, copertina de la UPU şi centrala electrică. În mai 2023, în baza prevederii legii 50/1991 (art 17, para 15), a fost obţinută o nouă autorizaţie care nu a adus nici o modificare la autorizaţia iniţială (cu aceleaşi avize şi documentaţie tehnică). Au existat mai multe discuţii informale între proiectant şi direcţia urbanism din cadrul Primăriei Sectorului 1 legat de documentele care trebuie depuse şi nu au fost aduse obiecţii legate emiterea autorizaţiei solicitate în decembrie 2023”, argumenează reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Spitalul ”Grigore Alexandrescu” a fost notificat în urmă cu două zile că cererea de autorizare a fost respinsă.
Centrul de arşi de la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu va avea 15 paturi dedicate marilor arşi, dar şi alte secţii specializate. Noul corp de clădire necesită o investiţie de aproape 77 de milioane de euro şi presupune demolări masive în curtea spitalului. Prima clădire care va fi demolată a fost construită în anul 1900 şi se află într-un stadiu avansat de degradare, al doilea corp de clădire care va fi demolat a fost construit în anii ‘30 - a fost închis în anul 2016, având un risc avansat de prăbuşire în caz de cutremur. Şi a treia clădire care va fi demolată este tot una foarte veche şi prezintă un grad avansat de degradare.
Pe lângă riscul seismic, riscul şi mai mare vine însă din zona birocratică şi a intereselor politice, edilul şi echipa de la urbanism luând decizia, fără o motivare, de a bloca continuarea lucrărilor.
Reamintim că secţia pentru mari arşi de la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din Capitală are termen de finalizare februarie 2025, la fel ca şi celelalte centre din Timişoara şi Târgu Mureş, adică la zece ani după Colectiv.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.