Chirurgi femei din Marea Britanie spun că au fost hărţuite sexual, agresate şi, în unele cazuri, chiar violate de colegi. De multe ori s-a întâmplat chiar în sala de operaţie, în timp ce aveau loc intervenţii chirurgicale, relatează BBC, care a vorbit cu câteva dintre doctoriţe, după ce a citit un raport referitor la personalul din Sistemul Naţional de Sănătate (NHS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Autorii studiului despre NHS spun că este o practică răspândită prin care stagiarele femei sunt abuzate de chirurgi bărbaţi cu vechime, iar acest lucru se întâmplă inclusiv în prezent în spitalele britanice. Hărţuirea sexuală, agresarea sexuală şi violul sunt menţionate ca fiind un secret ştiut de toată lumea din domeniul chirurgiei, arată BBC.

Există o poveste nespusă despre femei care sunt mângâiate şi atinse în timp ce sunt în halate, despre chirurgi bărbaţi care îşi şterg fruntea pe sânii lor şi despre bărbaţi care îşi freacă organul în erecţie de personalul feminin. Unora dintre victime li s-au oferit oportunităţi în carieră în schimbul sexului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Deşi aparent este un secret al lui Polichinelle în branşă, Colegiul Regal al Chirurgilor a reacţionat spunând că dezvăluirile sunt "cu adevărat şocante".

Analiza - realizată de Universitatea din Exeter, Universitatea din Surrey şi Grupul de lucru privind conduita sexuală necorespunzătoare în chirurgie - a fost împărtăşită în exclusivitate cu BBC News.

Aproape două treimi dintre femeile chirurg care au răspuns cercetătorii au declarat că au fost ţinta hărţuirii sexuale şi o treime au fost agresate sexual de colegi în ultimii cinci ani. Femeile spun că se tem că raportarea incidentelor le va afecta cariera şi că nu au încredere că NHS va lua măsuri.

"DE CE ARE FAŢA BĂGATĂ ÎN DECOLTEUL MEU?"

Există o nervozitate a victimelor în a vorbi deschis, scrie BBC. Judith, de pildă, a cerut reporterului BBC să-i folosească doar prenumele. Ea este acum un chirurg specialist experimentat şi talentat. Dar a fost agresată sexual la începutul carierei sale, când era persoana cu cea mai mică putere în sala de operaţie, iar un chirurg senior de sex masculin transpira.

"S-a întors pur şi simplu şi şi-a băgat capul chiar între sânii mei şi mi-am dat seama că îşi ştergea fruntea pe mine. Te blochezi imediat: de ce este faţa lui în decolteul meu?!" - a povestit doctoriţa.

Când a făcut-o pentru a doua oară, Judith s-a oferit să-i aducă un prosop. Răspunsul a fost: "Nu, asta e mult mai distractiv", povesteşte ea. "Şi a fost zâmbetul - m-am simţit murdară, m-am simţit umilită", a mărturisit doctoriţa.

Şi mai rău pentru ea a fost tăcerea totală a colegilor ei. "El nici măcar nu era cea mai în vârstă persoană din sala de operaţie, dar ştia că acest comportament era în regulă şi asta este pur şi simplu putred", spune Judith.

Acest lucru i s-a întâmplat lui Judith în sala de operaţie, în toiul unei intervenţii chirurgicale, dar hărţuirea şi abuzul sexual se extind dincolo de spital, relatează BBC.

"AM AVUT ÎNCREDERE ÎN EL"

Anne - tot un nume fictiv, pentru că numele real nu poate fi dezvăuit din motive legale - a vrut să vorbească cu BBC pentru că ea crede că schimbarea se va produce doar atunci când oamenii vorbesc.

N-ar spune că ceea ce i s-a întâmplat a fost chiar un viol, dar este clar că sexul care a avut loc nu a fost consimţit. S-a întâmplat la un eveniment social legat de o conferinţă medicală - o întâlnire a medicilor din aceeaşi specialitate.

Ea era stagiară, iar el era medic specialist. "Aveam încredere în el, îl admiram", mărturiseşte Anne. Medicul bărbat a mizat de altfel pe această încredere spunând că ea nu-i cunoştea pe ceilalţi oameni de acolo şi că nu putea avea încredere în ei. "Aşa că m-a condus la locul unde eram cazată, am crezut că vrea să vorbim şi totuşi s-a întors brusc spre mine şi a făcut sex cu mine", a povestit ea. Anne spune că în acel moment corpul ei pur şi simplu a paralizat şi "nu l-a putut opri".

"Nu era ceea ce îmi doream, nu fusese niciodată ceea ce îmi doream, a fost total neaşteptat", spune ea. Când l-a văzut a doua zi, abia dacă reuşea "să se mai ţină pe picioare".

"Am simţit că nu pot face scandal, am simţit că exista o cultură foarte puternică de a suporta tot ce ţi se face", mărturiseşte Anne.

Incidentul a avut un impact de durată, lăsând-o mai întâi inertă din punct de vedere emoţional, iar ani mai târziu amintirea îi revenea în minte "ca un film de groază, ca un coşmar" la locul de muncă, chiar şi când se pregătea să opereze un pacient.

CULTURA TĂCERII 

Este larg acceptat faptul că există o cultură a tăcerii în jurul unui astfel de comportament. Pregătirea chirurgicală se bazează pe învăţarea de la colegii seniori în sala de operaţie, iar femeile spun că este riscant să vorbească despre cei care au putere şi influenţă asupra viitoarei lor cariere.

Raportul citat de BBC, care este publicat în British Journal of Surgery, este prima încercare de a avea o idee despre amploarea acestui fenomen. Chirurgii înregistraţi pentru acest studiu - bărbaţi şi femei - au fost invitaţi să participe în mod absolut anonim, iar 1.434 dintre ei au răspuns sondajului. Jumătate au fost femei. Astfel, dintre acestea:

- 63% au spus că au fost ţinta hărţuirii sexuale din partea colegilor.

- 30% dintre femei au fost agresate sexual de un coleg.

- 11% dintre femei au raportat un contact fizic forţat legat de oportunităţi în carieră.

- Au fost raportate cel puţin 11 incidente de viol.

 90% dintre femei şi 81% dintre bărbaţi au spus că au fost martori la o anumită formă de comportament sexual neadecvat.

Deşi raportul arată că şi bărbaţii sunt supuşi unor astfel de comportamente (24% au fost hărţuiţi sexual), raportul conchide că bărbaţii şi femeile chirurg "trăiesc realităţi diferite".

"Constatările noastre sunt de natură să zdruncine încrederea publicului în profesia de chirurg", a declarat dr. Christopher Begeny, de la Universitatea din Exeter.

Între timp, un al doilea raport - intitulat Să rupem tăcerea: Abordarea comportamentului sexual neadecvat în domeniul sănătăţii - face recomandări cu privire la ceea ce trebuie schimbat.

Cele două rapoarte sugerează că proporţia relativ scăzută de femei chirurg (28%), combinată cu faptul că domeniul chirurgiei este profund ierarhizat, oferă bărbaţilor o putere semnificativă, iar acest lucru se combină prost cu mediul de înaltă presiune în care se lucrează în chirurgie. "Oamenii se pot comporta în impunitate şi multe dintre acestea practici rămân necontrolate", a declarat profesorul Carrie Newlands, chirurg consultant la Universitatea Surrey. Ea a fost motivată să abordeze astfel de comportamente după ce a aflat de experienţele unor colege mai tinere.

"Scenariul cel mai frecvent este acela că o femeie stagiară debutantă este abuzată de un bărbat cu vechime, care este adesea supervizorul ei. Iar acest lucru duce la o cultură a tăcerii, în care oamenii se tem cu adevărat pentru viitorul şi cariera lor, dacă vorbesc", a declarat Carrie Newlands pentru BBC.

LIPSA DE ÎNCREDERE

O altă concluzie care a reieşit din datele adunate vorbeşte despre lipsa de încredere a medicilor în organisme precum NHS Trusts, General Medical Council (care gestionează registrul britanic al medicilor cu drept de practică) şi Royal Colleges (care reprezintă specialităţile în medicină) - pentru a rezolva problema.

"Avem nevoie de o schimbare majoră în procesele de investigare, astfel încât acestea să devină externe şi independente şi să se bucure de încredere pentru ca asistenţa medicală să devină un loc de muncă mai sigur", spune Carrie Newlands.

Tim Mitchell, preşedintele Colegiului Regal al Chirurgilor din Anglia, a declarat pentru BBC că rezultatele sondajului sunt "profund şocante şi vor fi o sursă de mare jenă pentru profesia de chirurg".

El a recunoscut însă că este "clar o problemă răspândită", care nu a fost abordată.

"Trebuie să punem în aplicare o cultură a toleranţei zero pentru a ne asigura că există mecanisme prin care oamenii afectaţi să se simtă încrezători că pot să se prezinte, să raporteze aceste incidente şi că acestea vor fi luate în serios", a spus el.

Dr. Binta Sultan, de la NHS England, a declarat că raportul este "incredibil de dificil de citit" şi prezintă "dovezi clare" că sunt necesare mai multe acţiuni pentru a face spitalele "sigure pentru toţi".

Luna trecută, Consiliul Medical General şi-a actualizat standardele profesionale pentru medici. Directorul său executiv, Charlie Massey, a declarat că "a acţiona sexual faţă de pacienţi sau colegi este inacceptabil" şi că "o conduită necorespunzătoare gravă este incompatibilă" cu continuarea practicării medicinei în Marea Britanie.

Dar este chirurgia un loc sigur pentru femeile care lucrează astăzi? "Nu întotdeauna. Şi acesta este un lucru îngrozitor de recunoscut", spune Judith, doctoriţa cu care a stat de vorbă BBC.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.