Preşedintele Societăţii Medicilor din Colectivităţile de Copii şi Tineri, Daniela Rajka, a afirmat că deficitul de medici şcolari este cronic şi sunt aproximativ 800 de medici şcolari în toată ţara şi 3.000 de asistente medicale.
Daniela Rajka a fost întrebată marţi, la Medika TV, care este situaţia în şcolile din România în prezent.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“În acest moment nu putem spune că avem foarte multe absenţe în şcoli. Am intrat la triaj în aceste zile, ne uităm la fiecare copil dacă prezintă simptome respiratorii, în cazul prezenţei acestora, sunt sfătuiţi să rămână acasă. Transmitem părinţilor să-i ţină acasă pe copii atunci când au semne de infecţie respiratorie, pentru a ne asigura că nu se răspândeşte în colectivitate această viroză care există în acest moment. Situaţia din acest moment este sub control. Vom vedea zilele următoare cum vor evolua lucrurile”, a explicat Daniela Rajka.
Ea a mai fost întrebată care este situaţia cu medicii şcolari.
“Deficitul de medici şcolari este cronic. Şi în ultimul an s-a adâncit acest deficit din cauza blocării posturilor. Şi la noi posturile sunt blocate. Sunt în jur de 800 de medici şcolari în toată ţara şi în jur de 3.000 de asistente medicale”, a precizat preşedintele Societăţii Medicilor din Colectivităţile de Copii şi Tineri.
Întrebată care ar fi necesarul de personal medical în şcoli, Daniela Rajka a răspuns: “Cel puţin dublu, ne-ar trebui dublu la medici şi încă jumătate de asistenţi medicali, încă vreo 1500 de asistenţi medicali”.
Ea a mai fost întrebată cine face triajul epidemiologic în şcoli.
“Asistentul medical duce greul, pentru că un copil cu simptome respiratorii, observat de un cadru didactic, este adus la cabinetul medical. Dar asistentul medical, fiind singur, nu poate decât să sfătuiască părintele cu care vorbeşte la telefon să-l ducă la un control la medicul de familie. Dacă ar fi medic şcolar în fiecare unitate de învăţământ, atunci lucrurile ar sta altfel, s-ar face consultaţia, s-ar da un tratament şi cumva acel copil ar fi rezolvat fără a îngreuna sistemul medical pe celelalte paliere. Numai că medicul şcolar merge în trei, patru unităţi de învăţământ, vede copiii care se prezintă la cabinet în acea zi, în acea şcoală, dar sigur că nu poate să îi vadă şi pe cei care se prezintă în celelalte trei unităţi de învăţământ pe care le are arondate”, a mai afirmat preşedintele Societăţii Medicilor din Colectivităţile de Copii şi Tineri.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.