Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, a afirmat că şi-ar dori ca medicii să fie plătiţi în funcţie de performanţă şi a menţionat că ar fi normal să răsplăteşti munca pentru că te demotivezi dacă toţi angajaţii primesc acelaşi salariu.
Daniel Coriu a fost întrebat, joi, la Medika TV, despre plata medicilor în funcţie de performanţă.
”Acest lucru ni-l dorim cu toţii. În 2017 s-a făcut creşterea salarială, lucru care a fost binevenit. A fost poate singura măsură corectă luată pentru a stopa migraţia medicilor. Lucru care s-a întâmplat. Salariile la acel moment erau atractive. Din nefericire, s-a făcut pentru toţi la fel, indiferent cât de mult munceşti, indiferent dacă ai cinci operaţii pe zi sau una sau deloc. Eşti angajat şi îţi primeşti banii. Spitalul angajator este obligat să îţi plătească. Ceea ce este păcat pentru că avem oameni, am colegi care văd 30 - 40 de pacienţi pe zi şi alţii care muncesc mult mai puţin. Ar fi normal să răsplăteşti munca pentru că în momentul acesta te demotivezi dacă toţi angajaţii primesc acelaşi salariu, cel care munceşte mai mult o să zică dar eu de ce să o fac? La sfârşitul zilei eu de ce să plec la ora 18 sau 19 din spital?”, a explicat preşedintele Colegiului Medicilor din România.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a adăugat că în domeniul medical performanţa se poate cuantifica foarte uşor.
“În orice domeniu plata se face pe performanţă, se face pe activitate. În domeniul medical acest lucru se poate cuantifica foarte simplu. Ştim foarte bine ce face fiecare doctor, câte manevre face şi cîte acte medicale prestează. Lucrurile acestea sunt foarte bine cuantificate. Putem să o facem. (...) Trebuie reglementată foarte atent pentru că tu ai Codul Muncii. Nu mai poţi să vii să scazi salariile. E un drept câştigat. Dar cumva trebuie intervenit şi este o măsură pe care ar trebui să o luăm”, a mai declarat Daniel Coriu
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.