Preotul Tudor Gheorghe, asistent social şi implicat în Centrul de evaluare şi tratament în rândul tinerilor la Spitalul Sf. Stelian din Calitală, a atras atenţia, joi seară, că în multe cazuri consumul de droguri începe de la vârste foarte mici, de la 10 sau chiar de la 8 ani. Primul joint, spune preotul, ”e ca şi cum ai invita moartea la o cafea”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Vârsta a ajuns între 10 şi cel mai mediatizat caz a fost de 8 ani. Nu putem spune că fenomenul consumului de droguri se află în scădere, ci el reprezintă un fenomen de masă cu care trebuie să luptăm. Nu ducem un război împotriva acestui fenomen, ci avem o luptă de tranşee pentru că noi tratăm efectul consumului de droguri, dar încercăm să facem şi prevenţie şi să ne aplecăm cu mult profesionalism şi umanitate asupra durerii acesteia nevăzute a pacienţilor”, a declarat preotul Tudor Gheorghe.

Pimul contact cu tinerii consumatori de droguri este când aceştia ajung în sevraj la spital.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Sunt şi preot de caritate şi asistent social (...) şi alături de o echipă încercăm să depunem eforturi în acest program de reabilitare şi revenire la o viaţă normală. Avem tratament cu metadonă. Contactul meu cu cei din programul naţional de metadonă este cunoscut, dar prima linie se află la prima internare când are un sevraj. Atunci merg de obicei pe secţie şi începem o muncă de socio-terapie şi o muncă de terapie duhovnicească. Aceasta din urmă are două laturi: pe de-o parte pacientul, pe de altă parte, familia. Când sunt internaţi familia vine şi atunci le spun că Bunul Dumnezeu ţi-a creat un moment de relaxare, stai un pic cu tine. Atunci îşi doreşte să intre în program. Ştiţi cum e viaţa unui toxicoman? De la doza de dimineaţă, la doza de seară. În momentul în care nu mai are această preocupare el reîncepe să trăiască şi atunci se integrează la locul de muncă, încep să aibă grijă de familie, de copii”, a spus Tudor Gheorghe.

De asemenea, preotul a subliniat că cei care consumă droguri au o viaţă grea.

”Consumatorul are o viaţă grea, o viaţă a durerii şi dacă unii dintre tineri sunt curioşi să înceapă să consume, le spun că primul joint e ca şi cum ai invita moartea la o cafea. Ajungi într-o stare din ce în ce mai rea şi consumul aduce cu sine degradare psihică, intelectuală şi aduce cu sine suferinţa sebrajului şi nu e suficientă doza. Trebuie să ştim şi că sunt multe boli asociate  consumului de droguri, cum ar fi hepatita, HIV, care distrug”, a adăugat Tudor Gheorghe.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.