Doctorul Oana Firescu, medic primar dermato-venerologie la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a afirmat, marţis eară, că sunt pacienţi care se prezintă la medic cu scabie pe care ar fi putut să o ia din hoteluri, chiar şi din hoteluri de 5 stele, deoarece lenjeria se schimbă, însă păturile nu.
”Avem în dermatologie cazuri de scabie, râie. Avem acum şi înţepături de ploşniţe şi toate bucuriile care vin la pachet, inclusiv cu cazările la hotel. Şi da, există scabie pe care putem să o luăm şi de la hotel de 5 stele şi se pot exacerba toate afecţunile acestea fotosensibilizante: lupus ertematos sau rozacee. Pacienţii aceştia ştiu ce să facă”, a declarat Oana Firescu, marţi, la Medika TV.
Medicul a explicat că scabia se prezintă ca nişte bubiţe care apar la nivelul abdomenului, la început.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”La scabie pacientul iniţial consideră că e vorba de o alergie pentru că apar nişte bubiţe, nu mai e ca odinioară, la mâini. Pot săapară nişte leziuni micuţe în general la nivelul burţii, pe abdomen, dar şi la nivelul mâinilor, pe fese, care apoi se înmulţesc. Una dintre caracteristici este că nu cedează la antihistaminice. Când luăm o săptămână - două şi observăm că avem o mâncărime şi această mâncărime este una nocturnă, e foarte poibil să fie un parazit”, a declarat Oana Firescu.
Scabia se transmite la contactul cu pielea.
”Parazitul se transmite când avem contact piele pe piele. E adevărat că cel mai adesea se ia noaptea, atunci când dormim în respectiva încăpere. La hotel, de exemplu, se schimbă lenjeria, dar nu se schimbă pătura. Dacă ai tras lozul câştigător şi ai venit după o persoană bolnavă, ai şanse să iei şi tu. La fel când încercăm nişte haine. Ar trebui să fie o regulă aceasta, să spălăm hainele, după ce le cumpărăm”, a precizat Oana Firescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.