Medicul Mihai Fugarevici, director general al STADA România, a subliniat că doctorii din România nu îşi comunică succesele, deşi minuni încă se întâmplă prin spitale, în schimb sunt puse în lumină evenimentele negative. ”Profesia de medic nu e suficient apărată”, spune Fugarevici.
”Profesia de medic mi se pare că nu este suficient apărată în România. De profesie eu sunt medic, e adevărat că nu mai practic medicina de foarte mult timp, acum lucrez în domeniul farmaceutic. Dar mă uit cu părere de rău că în sistemul medical medicii fac multe minuni, iar aceste minuni noi nu le ştim, nu ştim despre ele. Ei nu au un mod de a comunica succesele pe care le au, nu au mod de a comunica eforturile puse în spatele activităţilor pe care le fac ei şi tot ce e pus în lumină sunt evenimentele negative care evident sunt... ca pondere, destul de rare faţă de evenimentele pozitive din spitale”, a declarat Mihai Fugarevici, marţi, la Medika TV.
Potrivit lui Fugarevici, medicii ar trebui să se promoveze mai mult pe reţelele de socializare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Corpul medical ar trebui să strângă un pic rândurile şi să meargă în direcţia... hai să începem să comunicăm. Informaţia este în mediul virutual. Dacă nu exişti acolo, nu exişti în realitate. Cred că acolo ar trebui să fie mai vizibili”, a spus Fugarevici.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.