Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Celea, a afirmat, luni, că în această perioadă au loc controale la medicii de familie şi a menţionat că cei mai mulţi dintre ei dau dovadă de foarte multă seriozitate, dar că există şi excepţii. El a precizat că nu i se pare firesc ca un medic de familie internat în spital să presteze activitate medicală la cabinet.
“Facem nişte controale care nu sunt numai la medicii de familie. Este o obligaţie legală, Casa Naţională să facă controale pentru a vedea maniera la care s-au cheltuit fondurile alocate pe fiecare domeniu de activitate. Au început pe fiecare domeniu de activitate. Este la finele unui an bugetar, este firesc să se facă lucrul acesta pentru a vedea dacă au fost cheltuiţi eficient banii şi dacă sumele alocate au fost suficiente pentru domeniile respective”, a declarat Cristian Celea, luni, într-o conferinţă de presă.
El a fost întrebat dacă a găsit nereguli în urma acestor controale.
“Controalele sunt în curs, mă abţin să vă dau rezultate finale, dar, din păcate, s-au găsit nişte inadvertenţe într-un contract care este între părţi, între casele judeţene şi medicii de familie. Lucrurile nu pot fi generalizate. Marea majoritate a medicilor de familie dau dovadă de foarte multă seriozitate, îşi îndeplinesc condiţiile contractuale. Asta nu înseamnă că nu sunt excepţii. Şi Casa Naţională tocmai vrea ca prin reglementările pe care le va face în contractul cadru cu această ocazie şi aplicarea normelor, să elimine toate aceste lucruri care dau posibilitatea unora să iasă în afara contractului legal”, a transmis preşedintele CNAS.
Întrebat dacă poate da un exemplu de problemă descoperită, Cristian Celea a răspuns: “Cred că este nefiresc ca un medic de familie internat în spital în internare continuă să presteze activitate medicală la cabinet. (…) Vorbim de un medic aflat în internare continuă şi în acelaşi timp cabinetul presta fără să aibă un alt angajat medic. Probabil că avea doar o asistentă medicală”.
El a precizat că acest caz s-a petrecut în judeţul Timiş.
Cristian Celea a precizat că neregulile găsite până acum în urma acestor controale vor fi prezentate în negocierile cu medicii de familie.
“Nu am rezultatele controalelor. Am câteva rezultate intermediare pe care o să le aduc la cunoştinţă medicilor de familie în cursul negocierilor fiindcă mi se par nefireşti. Aşa cum mi se pare nefiresc ca să fie prestare 17 activităţi medicale până la ora 9.30 de către un medic….Era soţia doctorului care nu era în cabinet la momentul prestării activităţii medicale. Sau de folosirea cardurilor care se află în cabinetul medicului de familie”, a explicat preşedintele CNAS.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.