În ultimele 24 de ore, după şase apeluri la ispeceratul Naţional Salvamont, în care era solicitată intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, au fost salvate patru persoane.
Apelurile au fost înregistrate pentru judeţele Prahova, Braşov, Argeş, Neamţ, Buzău şi Tulcea, conform paginii de Facebook a Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont.
„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 4 persoane, dintre acestea o persoană a fost predată Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital şi o altă persoană a fost predată către elicopterul SMURD”, arată sursa citată.
Au mai fost primite 20 apeluri prin care erau solicitate sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.