Salvamontiştii atrag atenţia turiştilor care merg pe munte în această perioadă să se informeze asupra stării traseelor, în condiţiile în care temperaturile au scăzut. Cei care urcă la altitudini mari, de peste 1.500 de metri, trebuie să ia măsuri speciale de precauţie şi să aibă la ei anumite aplicaţii sau obiecte care îi pot ajuta în situaţii dificile, subliniază salvatorii montani.
”Având în vedere temperaturile scăzute din această perioadă, vă recomandăm să vă informaţi despre starea vremii înainte de a porni la drum, mai ales dacă intenţionaţi să petreceţi acest weekend la munte. Este esenţial să alegeţi doar trasee montane marcate şi să folosiţi echipamente adecvate sezonului de iarnă pentru a asigura o drumeţie în siguranţă”, transmit, vineri, reprezentanţii serviciilor Salvamont.
Potrivit acestora, persoanele care urcă pe traseele montane aflate la altitudini de peste 1.500 de metri trebuie să ia măsuri de precauţie şi să se echipeze corespunzător. Astfel, cei care merg la altitudini mari trebuie să aibă la ei o geacă rezistentă la vânt şi un echipament din materiale tip ”polar-fleece” care să păstreze căldura corpului, lanternă frontală cu baterii de rezervă, hartă şi busolă pentru a se orienta corect, briceag multifuncţional, util în diverse situaţii, spray de autoapărare pe bază de piper, pentru a se proteja în caz de întâlnire cu animale sălbatice, baterie externă pentru telefon, pentru a se asigura că au energie suficientă în caz de urgenţă, folie de supravieţuire, provizii de hrană care să fie uşor de transportat şi de consumat, termos cu ceai cald, care ajută la menţinerea temperaturii corpului, şi o sticlă de apă şi un baton energizant pentru a preveni deshidratarea şi oboseala.
De asemenea, este recomandat ca aceia care urcă pe munte să aibă instalate pe telefoanele mobile aplicaţiile Apel 112 (STS - Serviciul de Telecomunicaţii Speciale) şi Salvamont, pentru a putea solicita ajutor rapid în caz de nevoie.
”Fii pregătit pentru condiţii extreme: Întotdeauna verificaţi prognoza meteo şi fiţi pregătiţi să renunţaţi la traseu dacă condiţiile se deteriorează. Adaptează-ţi ritmul: Nu vă grăbiţi! Drumeţiile la altitudini mari pot fi obositoare, iar ritmul trebuie să fie unul constant şi adaptat condiţiilor fizice proprii. Pauzele scurte şi frecvente sunt recomandate pentru a vă menţine energia. Comunicare constantă: Anunţaţi un prieten sau un membru al familiei despre traseul pe care îl veţi urma şi ora estimată de întoarcere. Este important să aveţi un plan de siguranţă. Verificaţi echipamentul înainte de plecare: Înainte de a porni, asiguraţi-vă că tot echipamentul funcţionează corespunzător (lanterna, bateriile, harta etc.) şi că aveţi tot ce vă trebuie pentru o drumeţie sigură”, sunt alte sfaturi pe care salvatorii montani le dau celor care urcă pe munte în această perioadă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.