Proiectul de hotărâre privind regulamentul de transport în regim de taxi, prin care transportatorii sunt obligaţi să aibă servicii de dispecerat, a fost scos joi de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Regulamentul este unul controversat, pentru că, deşi nu în mod clar, interzice aplicaţiile de transport taxi alternativ, care nu au astfel de dispecerate. Proiectul a mai fost pe ordinea de zi a unei şedinţe din luna martie a acestui an, fiind scos atunci din dezbatere pentru a aştepta modificările la Legea taximetriei din Parlament. De această dată, regulamentul a fost amânat pentru dezbaterea de la şedinţa ordinară a CGMB care va avea lor la sfârşitul lunii septembrie.
Propunerea pentru scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind regulamentul de transport în regim taxi a fost făcută de preşedintele de şedinţă, Claudiu Catană, din partea ALDE, şi agreată de primarul Capitalei Gabriela Firea. Dezbaterea pe proiect a fost amânată pentru şedinţa ordinară a CGMB de la sfârşitul lunii septembrie.
Deşi nu în mod clar, regulamentul interzice practic aplicaţiile pentru transport alternativ în regim taxi, precum Uber, Clever Taxi, Taxify sau Star Taxi, pentru că transportatorii trebuie să aibă obligatoriu servicii de dispecerat, iar aceste aplicaţii nu au astfel de dispecerate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
ŢPe teritoriul municipiului Bucureşti, serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toţi transportatorii autorizaţi şi nu se pot executa decât de dispecerii taxi autorizaţi de Autoritatea de Autorizare a PMB. (...) Unui transportator nu i se poate atribui în gestiune executarea unui serviciu public de transport în regim de taxi dacă nu îşi autorizează propria activitate de dispecerat sau dacă nu apelează la serviciile unui dispecer taxi autorizat, pe baze contractuale”, se arată în document.
Acest proiect s-a aflat pe masa consilierilor generali şi în luna martie a acestui an, însă atunci a fost retras de pe ordinea de zi în urma reacţiilor negative pe care le-a primit. Municipalitatea spunea atunci că se renunţă la proiect, pentru că urmează să fie modificată şi Legea taximetriei.
De altfel, miercuri deputatul Nicuşor Dan a anunţat, într-o conferinţă de presă, că va depune vineri plângere penală la DNA pentru abuz în serviciu împotriva primarului Capitalei Gabriela Firea şi realizatorilor raportului de specialitate al regulamentului.
"Regulamentul are mari probleme de legalitate. Dacă va fi adoptat, constituie o infracţiune - abuz în serviciu, care e de competenţa DNA. (...) Acest Regulament favorizează nişte operatori economici – dispeceratele, care vor să-şi păstreze monopolul pe o tehnologie care e depăşită. Sperăm să existe înţelepciune la consilierii generali. Sperăm să existe înţelepciune la secretarul general al Primăriei, care trebuie să vizeze de legalitate actul. Sperăm să existe înţelepciune la prefectul municipiului Bucureşti care, de asemenea, face un control de legalitate înainte ca actul să intre în vigoare", a declarat miercuri Nicuşor Dan
El susţine că principala problemă a regulamentului elaborat de PMB este interzicerea aplicaţiilor mobile pentru taxi, folosite, de altfel, de foarte mulţi bucureşteni, care au şi reacţionat faţă de regulamentul de transport în regim taxi şi în urmă cu şase luni. Nicuşor Dan atrage atenţia că şi Consiliul Concurenţei a municipalităţii în luna februarie să renunţe la regulamentul care bloca activitatea aplicaţiilor de tip integrator pentru comenzi de taxi, pentru că ele pot coexista cu aplicaţiile dispeceratelor de taxi, iar piaţa trebuie să rămână deschisă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.