Ministerul Sănătăţii anunţă luni că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste 2.000 de cazuri noi de COVID-19. Au fost raportate 20 de decese, 1 fiind din perioada anterioară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.087 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 461 mai multe decât în ziua anterioară. 217 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare", transmite MS.

În Bucureşti sunt 852 de cazuri noi de COVID-19,  în Cluj - 150, Ilfov - 106, iar în celelalte judeţe sunt sub 100 de cazuri.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 182 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 3.839 cu 123 mai mulţi decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 551 de persoane, cu 29 mai puţin decât în ziua anterioară. Dintre cei 551 de pacienţi internaţi la ATI, 489 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 254 sunt minori, 252 fiind internaţi în secţii, cu 24 mai mulţi decât în ziua anterioară şi 2 la ATI, similar cu ziua anterioară.

Până astăzi, 64.381 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SarsCov-2 au decedat. În intervalul 13.03.2022 (10:00) – 14.03.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 20 decese (10 bărbaţi şi 10 femei), dintre care 1 anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 20 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 3 la categoria de vârstă 60- 69 de ani, 6 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 9 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Din totalul de 20 pacienţi decedaţi, 15 au fost nevaccinaţi şi 5 vaccinaţi. Toţi pacienţii vaccinaţi aveau vârsta peste 50 ani.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.145 teste RT-PCR (3.532 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.613 la cerere) şi 12.020 de teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 12.606.478 teste RT-PCR şi 8.956.516 teste rapide antigenice

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.