Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunţat, marţi, că 32,1% dintre cazurile înregistrate în săptămâna 2-8 noiembrie s-au confirmat în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Timiş, Sibiu şi Prahova. De asemenea, 29% din totalul deceselor au fost înregistrate în Bucureşti, Prahova, Timiş, Arad şi Alba.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

INSP a prezentat, marţi, raportul de supraveghere pentru Covid-19, pentru săptămâna 2-8 noiembrie.

”32.1% din totalul cazurilor sau înregistrat în Bucureşti, Cluj, Timiş, Sibiu şi Prahova. 29% din totalul deceselor au fost înregistrate în Bucureşti, Prahova, Timiş, Arad şi Alba”, a transmis INSP.

Potrivit instituţiei, de la începutul pandemiei până în prezent, 1 caz din 46 s-a înregistrat la personal medical.

”82.7% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 59.3% din decese au fost la bărbaţi. 95.4% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată”, a mai transmis INSP.

Dintre coborbidităţi, cele mai frecvente sunt afecţiunile cardiovasculare, diabetul, afecţiunile neurologice, obezitatea, afecţiunile renale, afecţiunile pulmonare şi neoplasmul.

Potrivit autorităţilor, până astăzi, 10 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 314.295 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 211.408 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Până astăzi, 8.186 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.519.095 de teste.

Primul caz de infectare cu noul coronavirus a fost confirmat în România în 26 februarie.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.