Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat joi 467 cazuri noi de COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore. Au fost raportate 4 decese, 1 fiind anterior intervalului de referinţă.
"În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 467 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 46 mai puţin faţă de ziua anterioară. 59 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare", a transmis MS.
În Bucureşti au fost raportate 110 cazuri noi de COVID-19. 22 de judeţe au sub 10 de cazuri noi de infectare,
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 40 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 711 cu 49 mai puţin faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 125 persoane, cu 8 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 125 pacienţi internaţi la ATI, 113 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 53 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 7 mai puţin decât în ziua anterioară şi 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
Până astăzi, 65.640 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SarsCov-2 au decedat.
În intervalul 18.05.2022 (10:00) – 19.05.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 4 decese (bărbaţi), dintre care 1 deces raportat anterior intervalului de referinţă.
Dintre cele 4 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 de ani, 1 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 2 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi. Toţi cei 4 pacienţi decedaţi au fost nevaccinaţi.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.844 teste RT-PCR (2.539 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.305 la cerere) şi 13.218 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.073.662 teste RT-PCR şi 9.951.105 teste rapide antigenice.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.