Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că sunt autorităţi locale care au reuşit să aducă, în decurs de trei ani, 100 de medici într-un spital judeţean şi altele care au lipsuri la acest capitol, precizând că trebuie văzut care este reţeta de succes şi făcut un schimb de experienţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Alexandru Rafila a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, cum vede soluţia la deficitul de medici, deoarece la Spitalul Judeţean Botoşani sunt secţii închise, inclusiv Pediatria, pentru că nu mai există medici, iar în zece judeţe din ţară sunt mai puţin de 500 de medici.  

“Soluţia nu este una miraculoasă. Soluţia este o politică de resurse umane pe termen mediu, măcar de cinci ani şi că lucrăm foarte intens la chestiunea asta. Am avut şi astăzi o întâlnire cu rectorii universităţilor de medicină. Avem pentru prima dată o conjunctură favorabilă, pentru că lucrăm împreună cu universităţile şi cu Ministerul Educaţiei să găsim o soluţie la această problemă. Atractivitatea pentru practicarea profesiunii medicale într-un anumit loc depinde de două lucruri. Depinde de veniturile pe care le obţine personalul medical, să ştiţi că nu e vorba numai de medici şi de asistenţi medicali calificaţi, vă dau un exemplu, fizicieni, dacă discutăm de secţii de radioterapie, pe de o parte, şi, pe de altă parte, de atractivitatea locului de muncă care înseamnă unde îţi desfăşori activitatea şi dacă ai şi cu ce să îţi desfăşori activitatea încât să asiguri pacienţilor investigaţii sau tratament în funcţie de necesităţi”, a explicat ministrul Sănătăţii.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El a precizat că sunt localităţi car au reuşit să aducă peste 100 de medici şi alţii care nu reuşesc şi trebuie văzută care este reteţa de succes pentru a putea fi aplicată şi în alte părţi.  

“Gândiţi-vă că rezidenţiatul unui medic durează între trei şi cinci ani, în funcţie de specialitate şi e clar că dacă tu adopţi măsurile corecte şi atrag să zicem tineri, să se facă medici de familie şi să rămână în specialitatea medicină de familie, că sunt unii, încep un an, după aia dau din nou şi se duc la altă specialitate. Deci trebuie să rămână în această specialitate şi atunci trebuie să ai un proces, dar lucrul ăsta trebuie făcut şi în parteneriat cu autorităţile locale. Sunt autorităţi locale care au reuşit, de exemplu, să aducă undeva în nordul ţării, centru - nord, să aducă în decurs de trei ani 100 de medici într-un spital judeţean şi alţii au lipsuri. Deci trebuie să vedem care este reţeta de succes şi să existe un schimb de experienţă”, a povestit Alexandru Rafila.  

El susţine că la Botoşani, la Tulcea, există preocupare din partea autorităţilor locale pentru atragerea de medici, dar probabil zonele respective sunt puţin atractive pentru aceştia.   

“Eu sunt convins că la Botoşani parcă spuneaţi, există preocupare din partea autorităţilor locale, dar sunt alte elemente care probabil fac încă puţin atractivă zona respectiv. E aceeaşi problemă şi la Tulcea, la pediatrie, la Tulcea, există o problemă de ani de zile nu reuşesc să găsească pediatrii la Tulcea”, a explicat ministrul Sănătăţii. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.