Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, unul dintre liderii marcanţi ai PNL, ar trebui să se implice, alături de alţi angajaţi ai instituţiei pe care o conduce, pentru rezolvarea crizei de medici cu care se confruntă Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. "Nu cereţi Ministerului Sănătăţii să rezolve problemele unui spital care e în subordinea unei alte autorităţi. (...) Trebuie să existe o politică de resurse umane inteligentă”, susţine ministrul, care dă exemplul SJU Bistriţa, unde 90 de medici s-au angajat în ultimii trei ani.
"Este un spital care este în subordinea Consiliului Judeţean. Managementul acestui spital trebuie să găsească o soluţie încât să facă atractivă activitatea în Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Nu cereţi Ministerului Sănătăţii să rezolve problemele unui spital care e în subordinea unei alte autorităţi, pe de o parte, şi, pe de altă parte, trebuie să existe o politică de resurse umane inteligentă”, a afirmat Alexandru Rafila, răspunzând, vineri, unei întrebări privind lipsa de personal medical cu care se confruntă cel mai mare spital public din judeţul Prahova.
Ministrul a dat ca "exemplu de bună practică" Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, unde 90 de medici s-au angajat în ultimii trei ani.
"Ceea ce am văzut eu la Bistriţa este următorul lucru: implicarea directă a Consiliului Judeţean, a preşedintelui Consiliului Judeţean, şi un proiect pe termen mediu privind dezvoltarea asistenţei medicale în acel judeţ. Dacă discutăm de Prahova, cred că soluţia este ca preşedintele Consiliului Judeţean, împreună cu ceilalţi membri din conducerea Consiliului Judeţean, să găsească, împreună cu managementul spitalului, o soluţie care să răspundă nevoilor cetăţenilor din judeţul Prahova”, a adăugat ministrul.
Consiliul Judeţean Prahova este condus de către prim-vicepreşedintele PNL, Iulian Dumitrescu, venit la şefia PNL Prahova după ce mai mulţi ani a fost parlamentar de Călăraşi. Vicepreşedintele liberal al instituţiei este, de asemenea, venit din judeţul Călăraşi. Dumitru Tudone a fost secretar general al Consiliului Judeţean Călăraşi, iar la ultimele alegeri locale Tudone, un apropiat al lui Dumitrecu, a venit în Prahova să candideze. După constituirea Consiliului Judeţean Prahova, fostul secretar general al CJ Călăraşi a obţinut un post de vicepreşedinte al CJ Prahova.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.