Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila susţine că autorităţile locale sunt interesate să aibă un medic care să aibă grijă de comunitate şi a menţionat că va fi funcţional un pachet de stimulare a exercitării profesiei de medic de familie în mediul rural.
Rafila a afirmat, sâmbătă la „Şcoala de vară naţională pentru medicii rezidenţi în medicina de familie”, de la Poiana Braşov, că trebuie să existe un cadru care să facă atractivă practicarea medicinei de familiei în mediul rural.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Noi putem să facem în aşa fel, Ministerul Sănătăţii, Casa de Asigurări de Sănătate, prin pachetul stimulativ pe care îl oferă celor care lucrează în mediul rural, universităţile care îi pregătesc şi îi educă să aibă grijă de comunităţi, chiar dacă nu sunt în oraşe şi autorităţile locale, care la rândul lor sunt interesate să aibă un medic care să aibă grijă de comunitatea lor. Vă asigur că va fi funcţional un astfel de pachet de stimulare a exercitării profesiei de medic de familie în mediul rural, atunci sigur că proporţia medicilor de familie care va accesa acest lucru va fi importantă, dar nu se poate să existe garanţii. Trebuie să existe un cadru care să facă atractivă practicarea medicinei de familie din punct de vedere profesional şi din punct de vedere social, recunoaştere socială, confort”, a declarat ministrul Rafila.
El a explicat că atractivitatea nu este o măsură administrativă, ci se referă la mai multe decizii care trebuie luate de autorităţile centrale şi de cele locale.
„Majoritatea personalului medical, mai ales la asistenţi, dar şi la medici, este format din femei. Femeile au în general o familie, au copii, au nişte responsabilităţi pe care trebuie să le adresăm. Cum le adresăm? Un medic care profesează în mediul rural, femeie, care are doi copii, cineva trebuie să-i îngrijească copiii, trebuie să-i educe şi acolo trebuie să existe şi o grădiniţă. Atractivitatea nu este dată de o măsură administrativă, ci de un ansamblu de măsuri care trebuie şi puse în practică atât de autorităţile centrale, dar şi de autorităţile locale, cu sprijinul universităţilor de medicină şi farmacie”, a mai transmis ministrul Sănătăţii.
Social-democratul a mai spus că trebuie extinse modelele de bună practică şi în alte localităţi.
„Eu cunosc foarte multe autorităţi locale care se implică şi care au medic şi există şi autorităţi locale care se implică mai puţin şi care nu au medic. Nu trebuie să generalizăm, trebuie să extindem modelele de bună practică şi în alte localităţi. Şi aici putem să ajutăm noi la organizare până când lumea înţelege. Mai ales că ne aflăm într-un an preelectoral, eu cred că toată lumea, toţi primarii, indiferent de culoarea politică, îşi vor dori să poată să vină cu un pachet pentru comunitate în ceea ce priveşte accesul la servicii medicale şi asta putem să-i ajutăm, fără legătură cu culoarea politică”, a conchis Rafila.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...