Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat că au fost situaţii în care medici nu au dorit să fie detaşaţi la un spital, iar din acest motiv bolnavii au fost transferaţi la alte unităţi medicale. El a precizat că acest lucru implică şi un risc, de a pierde bolnavul în timpul transportului, deoarece unii dintre pacienţi sunt extrem de instabili, menţionând că acest lucru s-a şi întâmplat.
Raed Arafat a declarat, duminică seară, la Digi 24, că în perioada stării de urgenţă au fost detaşaţi medici, iar în starea de alertă mutările s-au produs cu acordul acestora.
“Noi, în perioada stării de urgenţă şi acum, în perioada asta, noi am detaşat medici. În perioada stării de urgenţă au fost detaşaţi prin ordin şi foarte multe detaşări au fost, de rezidenţi, medici specialişti, ATI, urgenţă, infecţioase. În starea de alertă trebuia să lucrăm cu acordul. Cu acordul a devenit mult mai greu, pentru că, dacă vrea medicul nu vrea şeful lui, dacă vrea şeful lui, nu vrea medicul. Problema acum este aşa: nu te duci să detaşezi medicii pentru că îţi place să-i detaşezi sau să îi detaşezi numai de dragul de a spune «hai să ne jucăm cu medicii»”, a afirmat Arafat.
El a dat ca exemplu situaţia unui spital în care medicii sunt infectaţi, intră în izolare şi nu mai are cine să trateze pacienţii din judeţul respectiv.
“O situaţie în care la un spital de urgenţă, pe o secţie, apare un focar. Medicii de pe secţie sunt infectaţi. Intră în izolare. Cine lucrează? Sunt pacienţi. Nu este alt spital. În majoritatea judeţelor este un spital judeţean de urgenţă. Pacienţii care sunt în acest judeţ, cine îi tratează când oamenii aceştia sunt în izolare? Trebuie să aduc medici din altă parte. Dacă toţi îmi spun, nu vreau, ce fac? Pun bolnavii în maşină şi îi trimit pe toţi la alte spitale, în alte judeţe şi le încarc pe ele. Care e soluţia?”, a mai spus şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Arafat a dat şi exemplul spitalului din Mioveni, acolo unde medicii detaşaţi au stat o perioadă lungă de timp, iar colegii lor nu doreau să-i înlocuiască.
“La Mioveni am avut un spital şi avem un spital Covid. Am avut pe secţie şi am avut pe Terapie Intensivă. La un moment, acolo medicii detaşaţi, pe bună dreptate, au zis nu mai putem, că au stat o perioadă mai lungă. Niciun coleg nu vroia să îi înlocuiască. Nu am putut să punem detaşare nici măcar din interiorul judeţului şi sunt anestezişti în interiorul judeţului. Motiv pentru care a trebuit să luăm bolnavii şi să-i transferăm în altă parte. O parte i-au transferat ei, o parte i-am transferat cu elicopterul. Acum în ce fază e spitalul? Cum apare un caz mai grav şi se agravează, medicii care nu sunt anestezişti în spital cheamă sprijin pentru preluarea bolnavului grav, cu riscul ca bolnavul să păţească ceva”, a explicat Arafat.
El a mai spus că la spitalul din Târgovişte nu erau anestezişti detaşaţi şi mulţi pacienţi au fost tranferaţi de acolo la alte unităţi medicale.
“De exemplu, la Târgovişte, unde nu avem anestezişti detaşaţi la acest moment şi nu-i avem decât pe cei care se ocupă de cazurile obişnuite şi nu au cum să se ocupe şi de cazurile celelalte, am transferat un număr semnificativ în ultima perioadă. Numai într-o singură zi ştiu că s-au luat patru bolnavi de acolo”, a menţionat şeful DSU.
Întrebat dacă au pierut bolnavi pe drum din cauza transferului, Arafat a răspuns: “Da. Nu numai. Am pierdut bolnav între spital şi elicopter. Să înţeleagă lumea că, dacă ne vine şi ne spune cineva «nu detaşaţi medicii că au drepturi», înţeleg, sunt şi eu medic, ok, nu detaşăm medici, dacă nu vrea nimeni voluntar să se detaşeze şi noi avem situaţii de acest gen în ţară trebuie cineva să îşi asume să ne spună cum ne descurcăm. Mergem şi îi luăm şi îi mutăm în altă parte, dar există un risc şi acest risc este ca bolnavul să îl pierzi pe timpul transportului. Sunt bolnavi, unii dintre ei extrem de instabili”, a spus Arafat.
Preşedintele interimar al Senatului Robert Cazanciuc a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că Guvernul PNL condus de Ludovic Orban a scăpat situaţia de sub control.
El a apreciat că proiectul de lege privind carantina şi izolarea elaborat de Guvern este un ”dezastru”, unul dintre argumentele sale find acela că nu există nicio dovadă că un om nu poate fi luat de pe stradă pentru un simplu strănut.
Cazanciuc a anunţat că senatorii au cerut Guvernului ca până luni să ofere o fundamentare din practica europeană, cum se întâmplă în Germania, în Austria, în Spania, în Italia în legătură cu internarea obligatorie şi cu detaşarea obligatorie a medicilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.