Staţiunea Sinaia este prima localitate din România care a amenajat locuri speciale de colectare a măştilor sanitare folosite de populaţie ca măsură de siguranţă în cadrul pandemiei de COVID-19. Localnicii şi turişti au la dispoziţie, începând de luna aceasta, 13 zone din oraş unde pot arunca măştile folosite, acestea urmând a fi reciclate în cadrul unui proiect derulat de autoritatea locală în împreună cu o organizaţie neguvernamentală şi cu un partener comercial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Cutiile de colectare a măştilor sunt amplasate în 13 locaţii din Sinaia, precum Primăria, Muzeul Peleş, Cazinoul Sinaia, Muzeul Ştirbey, dar şi unităţi de învăţământ, precum Colegiul Mihai Cantacuzino, urmând ca numărul locaţiilor să fie extins pe parcursul acestui an”, informează, miercuri, printr-un comunicat de presă, Asociaţia ”Oraşul Meu, Culorile Mele”, partener în cadrul acestui proiect.  

Iniţiatorii estimează că aproximativ o jumătate de milion de măşti sanitare care ar fi ajuns în mediul înconjurător din oraş şi din împrejurimile acestuia vor fi astfel reciclate.  

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

”Estimăm că aproximativ jumătate de milion de măşti vor putea fi colectate anul acesta în oraşul Sinaia. De altfel, de la începutul campaniei, în martie anul trecut, organizaţia noastră a reuşit să colecteze peste 1 milion de măşti, care astfel nu au mai devenit o sursă de poluare pentru mediul înconjurător şi un adevărat pericol pentru sănătatea oamenilor. După colectare, măştile sunt valorificate pentru a produce energie, reducând astfel impactul asupra mediului”, a declarat Lestat Monroe, reprezentant al organizaţiei ”Oraşul Meu, Culorile Mele”. 

În zonele special amenajate pot fi colectate măştile de plastic de unică folosinţă, măştile FFP2 (N95), măştile FFP3 şi măştile chirurgicale, dacă acestea nu provin dintr-un mediu medical. Nu vor putea fi colectate măşti din material textil, confecţionate acasă sau alte articole de protecţie, deşeuri periculoase (ascuţite, inflamabile, reactive, corozive, toxice, infectate sau patogene), deşeuri medicale, baterii, recipiente sub presiune sau sticlă spartă, precizează asociaţia. 

Programul de Mediu al Organizaţiei Naţiunilor Unite UNEP susţine că manipularea în condiţii de siguranţă şi eliminarea finală a deşeurilor medicale rezultate în perioada pandemiei este un element esenţial, în contextul în care că 75% din măştile folosite, precum şi alte deşeuri legate de pandemia de coronavirus, vor ajunge în gropi de gunoi sau în apele mărilor. 

”În 2020, cantitatea de măşti de protecţie folosite în lume a crescut de 207 ori faţă de 2019.  Opération Mer Propre, un ONG francez care se ocupă, printre altele, cu operaţiuni de curăţenie pe Coasta de Azur, a descoperit pe fundul mării cantităţi industriale de măşti, mănuşi şi sticluţe de plastic pentru dezinfectant de mâini, trăgând şi un semnal de alarmă cu privire la acumularea de astfel de deşeuri” precizează comunicatul organizaţiei ”Oraşul Meu, Culorile Mele”. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.