Şeful Poliţiei Române, Benone Marian Matei, a afirmat, luni, că se incită la violenţă pe grupurile de socializare, în contextul protestelor transportatorilor şi fermierilor, iar anumite persoane îndeamnă oamenii să pună mâna pe lopeţi şi pe topoare pentru a-şi face dreptate. El a adăugat că se fac cercetări pentru identificarea celor care au lansat astfel de mesaje. De asemenea, el a mai transmis că dispozitivele de ordine publică au primit dispoziţii clare de respectare a legii la aceste proteste şi pentru a proteja populaţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Şeful Poliţiei Române a oferit câteva exemple de incitare la violenţă care sunt transmise pe grupurile de socializare.

“Să vă dau câteva exemple transmise pe acele grupuri: «haideţi să le luăm maşina de poliţie pe sus şi să mergem la Guvern, că altfel nu se mai poate», «Haideţi să luăm topoarele şi să mergem pe jos la Guvern» sau mesaje de genul «Bătaia este ruptă din rai»,  «Haideţi să punem mâna pe lopeţi şi pe topoare şi să ne facem dreptate». Este evident că aceste mesaje incită la violenţă şi facem tot ce putem şi desfăşurăm activităţi specifice pentru identificarea persoanelor care transmit astfel de mesaje. Scopul activităţilor noastre este unul preventiv şi desfăşurăm activităţi în conformitate cu legislaţia în vigoare”, a precizat şeful Poliţiei Române.

El a panunţat  că au fost deschise 24 de dosare penale pentru incitare la violenţă.

Şeful Jandarmeriei Române a afirmat că au fost efective de jandarmi la proteste în peste 27 de judeţe.

“Suntem în a şasea zi de la momentul la care au debutat protestele, marea lor majoritate nedeclarate în spaţiul public. Am avut efective angrenate în peste 27 de judeţe, acolo unde protestatarii au decis, au ales să-şi manifeste nemulţumirile în spaţiul public. De asemenea, şi în Bucureşti, ocazie cu care au intervenit cu efectivele Jandarmeriei, conform competenţelor legale, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Lucrurile nu au fost întotdeauna la modul la care ne-am fi dorit din punct de vedere al dialogului şi al negocierilor pe care le-am avut cu protestatarii, dar marea lor majoritate vă pot spune că au fost oameni cu care am avut parteneri de încredere în realizarea dezideratelor comune, atingerea scopului pe care şi l-au propus, pe de-o parte, şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, pe de altă parte”, a precizat oficialul Jandarmeriei Române.

El a precizat că au fost situaţii când s-a blocat circulaţia, dar în urma discuţiilor traficul a fost decongestionat.

“Sigur, au fost câteva situaţii în care momentan porţiuni de traseu s-a blocat circulaţia, dar prin dialogul constant al forţelor de ordine prezente la faţa locului, Jandarmeria Română, împreună cu partenerii instituţionali Poliţia Română, Poliţia de Frontieră au acţionat pentru decongestionarea traficului, pentru reluarea normalităţii şi pentru revenirea situaţiei într-o normalitate dezirabilă”, a mai precizat reprezentantul Jandarmeriei Române.

El a mai adăugat că în general protestatarii se supun recomandărilor forţelor de ordine.

“Situaţii apar în mod constant, ele sunt gestionate în dinamică. Sunt douăzeci şi ceva de judeţe în care acum, când vorbim deja sunt proteste.În general, protestatarii se supun recomandărilor forţelor de ordine publică. Momentan am înţeles de la colegii din teritoriu că a fost o situaţie care este pe cale de a fi rezolvată undeva pe un tronson, lângă localitatea Iernut”, a mai transmis oficialul Jandarmeriei, care a precizat că jandarmii au acţionat zilnic cu 600 – 700 de efective la nivel naţional.

Şeful Poliţiei Române a fost întrebat şi despre acuzaţiile Sindicatului Europol care a afirmat că poliţiştii au fost fortaţi de superiori să spargă protestele prin acordarea de amenzi şi prin blocarea drumurilor cu autospecialele.

“Pot să vă transmit că la acest moment dispozitivele au fost foarte clare pentru respectarea legii, nimic altceva.  Respectarea legii nu este opţională şi au fost emise dispoziţii clare pentru a respecta legea şi pentru a proteja populaţia”, a declarat şeful Poliţiei Române.

De asemenea, el s-a referit şi la incidentul de la Constanţa, când un poliţist a îndreptat arma către o maşină.

“Acea armă era neletală şi, după cum am văzut cu toţii, a fost îndreptată către blocul motor al maşinii şi nu asupra unei persoane. Sunt luate măsuri specifice pentru protecţia cetăţenilor şi a poliţiştilor. Nu mi se pare firesc ca un cetăţean să forţeze un baraj”, a explicat şeful Poliţiei Române.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.