Peste o mie de oameni protestează miercuri seară în Piaţa Victoriei din Capitală, după ce Curtea Constituţională a cerut preşedintelui să o revoce pe şefa DNA. Oamenii strigă „Infractorii”, „Hoţii”, huiduie, suflă în vuvuzele şi flutură steaguri, cerând în acelaşi timp demisia Guvernului. La un moment dat, protestatarii au cântat imnul României şi au afişat un banner cu sigla PSD şi cu mesajul „Reducem democraţia în România”, făcând aluzie la greşeala făcută de premierul Dăncilă, care, încercând să spună că printr-un pachet legislativ aprobat de Guvern se reduce birocraţia, a spus că este redusă democraţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Primii protestatari s-au adunat în Piaţa Victoriei în jurul orei 16.00, imediat după anunţul făcut de preşedintele CCR, Valer Dorneanu, cu privire la un conflict constituţional existent între Guvern şi preşedinte în legătură cu revocarea şefei DNA. Numărul lor a ajuns miercuri seară la peste o mie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Oamenii huiduie, strigă „Hoţii”, „Infractorii”, „Jos comuniştii”, „CCR, sluga PSD” şi cer demisia Guvernului. La un moment dat, protestarii au cântat imnul României şi au afişat un banner cu sigla PSD şi cu mesajul „Reducem democraţia în România.

De asemenea, a existat şi un conflict între jandarmi şi protestatari, câteva persoane fiind luate şi duse la secţia de poliţie.

Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea Guvernului privind un conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis şi între Guvern şi preşedinte, ca urmare a respingerii de către şeful statului a cererii de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi. CCR arată că, pentru soluţionarea acestui conflict, preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spune că decizia CCR valorifică principiul constituţional potrivit căruia procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei. Toader mai susţine că şeful statului nu are nici o abilitare legală pentru evaluarea competenţelor profesionale sau manageriale ale procurorilor de rang înalt, spre deosebire de ministrul Justiţiei

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.