Câteva sute de persoane au protestat, duminică, în Capitală, formând un lanţ uman în faţa Palatului Parlamentului, faţă de proiectul privind legea vaccinării, despre care spun că încalcă Constituţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Protestul a fost organizat de mai multe ONG-uri, între care Asociaţia Pro Consumatori, Asociaţia Pro Decizii Informate, Asociaţia Lion Mentor, Alianţa Părinţilor din România, care susţin că prin legea vaccinării obligatorii este încălcată Constituţia.

FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea

"Vrem să ne păstrăm libertatea de alegere pentru copiii noştri şi pentru noi înşine! Statul nu poate lua decizii medicale împotriva consimţământului nostru informat!", au spus organizatorii protestului.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Ei au susţinut că parlamentarii sunt într-o eroară gravă şi că vor fi părtaşi la votarea unei legi anticonstituţionale, prin care este încălcat dreptul la integritate fizică şi psihică.

"Fiecare cetăţean al acestei ţări are dreptul de a decide ce face cu trupul lui. Nădăjduim că în Camera Deputaţilor, care este for decizional, se va schimba fundamental această lege. Dacă nu, o vom ataca la CCR. Vom face toate demersurile legale pentru a opri aplicativitatea acestui act neconstituţional”, a afirmat Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro Consumatori.

La protest au participat părinţi cu copii, dar şi un grup de călugăriţe, iar unii participanţi au venit din afara Bucureştiului, cu autocare.

FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea

Manifestanţii - care au avut pancarte cu mesaje precum "Corpul meu, alegerea mea, nu obligativităţii vaccinării", "Noua armă - vaccinul - genocidul lent", "Vrem răspundere penală pentru producătorii de vaccinuri" - au format un lanţ uman în faţa Palatului Parlamentului.

Plenul Senatului a adoptat în 23 octombrie, cu 99 de voturi ”pentru” şi o abţinere, proiectul de lege al Guvernului privind vaccinarea obligatorie, care prevede sancţiuni pentru părinţii care refuză vaccinarea copiilor ce pot merge de la avertisment şi până la amenzi de 10.000 de lei. Singura modificare notabilă faţă de varianta trimisă de Guvern a fost eliminarea prevederii ca legea vaccinării să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018, fără a se prevedea însă o altă dată.

Senatul este primă cameră sesizată în acest caz, urmând ca forul decizional să fie Camera Deputaţilor.

Proiectul Legii vaccinării prevede că, în cazul vaccinurilor obligatorii, consimţământul pentru imunizare se prezumă ca fiind dat, iar sancţiunile pentru părinţii care refuză vaccinarea copiilor merg de la avertisment şi până la amenzi de 10.000 de lei. La înscrierea în unităţile de învăţământ va fi solicitată o adeverinţă care să ateste efectuarea vaccinurilor, iar în cazul în care schema nu este completă, este obligatoriu ca în maximum un an copiii să fie imunizaţi. Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B.

De asemenea, părintele sau persoana responsabilă, în cazul copilului minor, este scutit de obligaţia prezentării acestuia la vaccinare, dacă acesta are o contraindicaţie definitivă la un anumit vaccin sau la toate vaccinurile, în situaţia în care prezintă medicului care are în evidenţa sa minorul o certificare a situaţiei invocate. Certificarea contraindicaţiei de vaccinare a copilului se realizează de către Comisia Judeţeană de Vaccinare, în baza dovezilor medicale prezentate.

Conform proiectului de act normativ, la data înscrierii copiilor sau a adulţilor într-o unitate de învăţământ sau într-o altă colectivitate, aceasta are obligaţia de a solicita prezentarea unei adeverinţe, emisă de către medicul de familie care are în evidenţa sa persoana respectivă, care să ateste sau să infirme efectuarea vaccinărilor obligatorii. 

FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.