Un flashmob cu avioane din hârtie este anunţat pentru miercuri, în faţa Ministerului Finanţelor Publice, faţă de declaraţia 600. Protestatarii ar urma să facă avioane din hârtie, apoi să le lanseze către instituţie.
"Este timpul să facem Declaraţia 600 să zboare! Este important să ne facem vocea auzită, să cerem o soluţie definitivă la haosul creat de Declaraţia 600. Vom trimite Ministrului Teodorovici declaraţia 600, dar nu prin intermediul funcţionarilor de la ANAF, ci pe calea aerului”, scriu organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.
Flashmob-ul este programat să aibă loc miercuri, în jurul orei 12.00, în faţa Ministerului Finanţelor Publice. Protestatarii vor face avioane din hârtie pe care le vor lansa către instituţie.
Guvernul a adoptat în 31 ianuarie Ordonanţa de Urgenţă privind prorogarea termenului pentru depunerea declaraţiei 600 de la 31 ianuarie, până în 15 aprilie. Ministerul Finanţelor va trebui apoi să găsească o soluţie permanentă care să vizeze depunerea unui singur formular de către cei cu activităţi independente.
Cu toate acestea, nu a modificat OUG-ul care stabileşte data pentru prima plată trimestrială a contribuţiilor de asigurări sociale. Un director din cadrul firmei de consultanţă şi audit Deloitte România, Radu Derscariu, a explicat pentru News.ro că Fiscul nu poate emite deciziile de impunere fără declaraţia contribuabilului, caz în care contribuabilul nu are nicio obligaţie de plată.
Formularul 600 a stârnit controverse în ultimele săptămâni, întrucât impune unor persoane în 2018 contribuţii la CAS şi CASS, indiferent de veniturile din aceste surse obţinute în acest an, condiţia fiind să fi avut anul trecut venituri de acest tip peste plafonul de 22.800 de lei pe an.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.