Spitalul municipal şi cel judeţean din Bacău au iniţiat un proiect de asociere, astfel încât să fie unite într-o singură entitate medicală care să asigure serviciile medicale pentru peste 600.000 de locuitori din judeţul Bacău. Preşedintele Consiliului Judeţean şi primarul municipiului i-au prezentat proiectul ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, care se află vineri în Bacău.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Ministerului Sănătăţii, Sorina Pintea a avut vineri, la Bacău, o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean şi cu primarul municipiului, în cadrul căreia cei doi i-au prezentat proiectul de asociere dintre spitalul municipal şi cel judeţean.

Proiectul prevede realizarea unei singure entităţi medicale care să asigure servicii medicale pentru peste 600.000 de locuitori din judeţul Bacău.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ministrul Sănătăţi a vizitat ulterior Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi a avut o întâlnire cu managerii unităţilor sanitare din judeţ şi cu autorităţile publice locale, pentru a identifica împreună modalităţile prin care poate fi eficientizată activitatea spitalelor. Pintea a apreciat modul în care lucrează echipa medicală şi a vizitat secţia de radioterapie a spitalului deschisă în urmă cu câteva luni, după ce unitatea sanitară a primit aparatura de radioterapie neceasară în cadrul proiectului derulat de Ministerul Sănătăţii cu Banca Mondială.

"Pentru ca pacienţii să beneficieze de continuitate în tratamentele cu radioterapie, analizăm posibilitatea dotării şi la Bacău cu un al doilea aparat, astfel încât să evităm apariţia discontinuităţilor pe perioada reviziilor sau din alte cauze pentru care unul dintre aparate nu poate fi funcţional”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

În urma discuţiilor, ministrul a decis alocarea  unor fonduri în valoare de 1 milion de lei  pentru spitalul din Buhusi pentru achiziţionarea echipamentelor de radiologie care să înlocuiască aparatura învechită de care dispune unitatea sanitară în prezent, precizează MS.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.