Ministerul Educaţiei va publica, luni, primele rezultate ale examenului de bacalaureat, iar candidaţii nemulţumiţi vor putea depune contestaţii. Rezultatee finale sunte aşteptate în 12 iulie. Anul trecut, înainte de contestaţii, rata de promovare la Bacalaureat a fost de 72,8%, mai mică decât în 2022, dar mai mare decât în 2021, când a fost 67,8%
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, afişarea primelor rezultate la Bacalaureat (în centrele de examen şi online) este programată în data de 8 iulie (până la ora 12:00).
Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
Afişarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie (în centrele de examen şi online).
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiţii:
susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
obţinerea cel puţin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obţinute la probele scrise).
Peste 134.000 de candidaţi au fost înscrişi, dar peste 2.000 au lipsit la fiecare dintre problele scrise susţinute în perioada 1 – 5 iulie în 477 de centre.
În anul 2023, înainte de contestaţii, rata de promovare la Bacalaureat a fost de 72,8%, mai mică decât în 2022 (73,3%), dar mai mare decât în 2021, când a fost 67,8%.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.