Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea activităţii clubului Bamboo, afirmând că ”legea e lege pentru toţi”. ”NU vor organiza petreceri ilegale acolo. NU vor funcţiona fără autorizaţie. NU vor putea ocoli legea cum au fost obişnuiţi până acum”, a spus primarul. Poliţia a aplicat mai multe amenzi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: ”La data de  27.03.2021, în continuarea activităţilor desfăşurate de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Poliţia Sectorului 2,   poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice  şi Secţiei  7 Poliţie , împreună cu reprezentanţi din cadrul  Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov  şi Poliţia Locală ,  au efectuat verificări cu privire la activitatea derulată de către o  societate comercială cu profil de alimentaţie publică. În locaţia situată în sectorul 2 se află o terasă, spaţiu în care  societatea desfăşoară activitate de restaurant”, a transmis Poliţia Capitalei. 

Sursa citată a precizat că, din verificările efectuate  a rezultat că spaţiul în este în concordanţă cu legislaţia în vigoare, însă echipa de verificare a constatat faptul că o parte dintre mesele amenajate pe terasă nu aveau între ele distanţa conform prevederilor legale, motiv pentru care societatea a fost sancţionată contravenţional  cu suma de 30.000 lei.

”Totodată, s-a constatat faptul că operatorul economic nu deţine autorizaţie de funcţionare, motiv pentru care a fost aplicată sancţiune contravenţională conform prevederilor  Ordonanţei nr. 99/2000, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă  în valoare de 1.000 Lei şi măsura complementară aferentă de suspendare a activităţii”, au mai precizat poliţiştii. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”În seara asta la Bamboo: Poliţia Română, Poliţia Locală, Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul de Stat în Construcţii. Nu ne jucăm, legea e lege pentru toţi. Sancţiuni aplicate: amendă şi suspendarea activităţii. Una dintre cele mai mari probleme a României e că unii se cred mai cu moţ. Înşurubaţii politici, sponsorii reţelelor de influenţă şi alţi bişniţari conectaţi la cine trebuie, operează făţiş în afara legii. Pentru că pot. Pentru că li s-a permis. Pentru că au ajuns să creadă că au moştenit ţara întreagă şi pe noi toţi ceilalţi la pachet. Eu nu permit aşa ceva”, a scris, sâmbătă seară, pe FAcebii, Radu Mihaiu.

Primarul povesteşte că zilele trecute Poliţia Locală a descoperit că la fostul club Bamboo se construieşte un cort, deşi nu au autorizaţie.

”Nici nu aveau cum să aibă, spaţiul respectiv e sit arheologic protejat şi nu se poate construi pe el nimic. Au documentat cazul şi au formulat o plângere penală, conform procedurilor. Totuşi, povestea nu s-a terminat aici. Au continuat. Locuitorii din zonă ne-au transmis că se lucrează în continuare, ba mai mult, se făceau probe de sunet. Se pregăteau să organizeze petreceri de fiţe în ciuda pandemiei. Joi eram pe teren şi fiind în zonă am zis să verific personal ce se întâmplă. Nu mi s-a permis accesul. Ieri dimineaţă am revenit, alături de Poliţia Română şi Poliţia Locală. Şi-au organizat un cort cu mese, lumini, inclusiv candelabre. Administratorii nu au fost de găsit. Nu putea nimeni de acolo să explice ce se întâmplă. Tăceau mâlc şi dădeau din umeri”, a mai scris primarul.

Acesta afirmă că ”azi au dat drumul la petrecere”.

”Eram pregătiţi. Toate instituţiile cu competenţe pe zona de activitate din acest caz fuseseră alertate. S-a aplicat legea la virgulă. Şi s-a suspendat activitatea. NU vor organiza petreceri ilegale acolo. NU vor funcţiona fără autorizaţie. NU vor putea ocoli legea cum au fost obişnuiţi până acum. Dacă vor să deschidă ceva, orice, acolo sau oriunde, trebuie să respecte procedurile în vigoare. Altfel nu se poate”, a mai precizat rimarul Sectorului 2.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.