Primarul din Miercurea Ciuc, Korodi Attila, afirmă că municipiul se află pe locul al doilea la nivel naţional între reşedinţele de judeţ în privinţa persoanelor care au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, dar zona rurală din apropierea oraşului "stă foarte prost". El consideră că România nu va putea atinge imunitatea colectivă la sfârşitul lunii august. "Dacă vorbim de 70% imunitate colectivă, este exclus. (...) În România, eu nu cred că vom putea ajunge acolo cu acest ritm de vaccinare", susţine Korodi.
Korodi Attila a declarat că, în opinia sa, imunitatea colectivă nu va putea fi atinsă în România la finalul lunii august, aşa cum şi-au propus autorităţile.
"Dacă vorbim de 70% imunitate colectivă, este exclus. Întrebarea este ce înţelegem până la urmă prin imunitatea colectivă, pentru că Malta a declarat că a ajuns la 70% imunitate colectivă şi a început să aplice anumite măsuri de relaxare mai profunde. În România, eu nu cred că vom putea ajunge acolo cu acest ritm de vaccinare", a afirmat Korodi, la RFI.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El consideră că îndemnul adresat de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu primarilor de la sate şi din oraşele mici să meargă din poartă în poartă, pentru a convinge populaţia să se vaccineze, este bun, dar insuficient.
"Îndemnul în sine este util, dar nu este de ajuns. Numai dacă ne gândim la sincopele care au precedat decizia ca şi medicii de familie să poată fi parte a campaniei de imunizare arată că, până la urmă, zona rurală nu a fost foarte eficient ţintită. Trebuie mecanisme de abordare, trebuie văzut cum ajung echipele mobile sau maratoanele de vaccinare în zona rurală. Oamenii trebuie acolo nu numai fizic implicaţi în programele acestea, dar mai ales, dacă nu există o campanie de a explica foarte bine utilitatea acestor vaccinuri, nu vor fi eficiente nici abordarea şi programele către zona rurală".
Korodi a subliniat că municipiul Miercurea Ciuc este pe un loc fruntaş la nivel naţional, la vaccinarea anti-COVID.
"Am fost plăcut surprins că municipiul Miercurea Ciuc se află la nivel naţional între municipiile reşedinţă de judeţ pe locul doi la procentaj al persoanelor care au primit cel puţin o doză de vaccin, dar asta înseamnă că zona rurală adiacentă oraşului Miercurea Ciuc stă foarte prost, cu rezultate şi cu o acceptare a vaccinului foarte slabă", a completat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.