Primăria Capitei anunţă, joi, continuarea lucrărilor de recuperare a Hanului Solacolu, arătând că nu mai puţin de 700 de tone de deşeuri au fost scoase din subsolul corpului principal de clădire.
”Primăria Capitei continuă lucrările de recuperare a Hanului Solacolu: nu mai puţin de 700 de tone de deşeuri au fost scoase din subsolul corpului principal de clădire”, anunţă Primăria Capitalei într-o postare.
Instituţia precizează că acest lucru a permis instalarea scheletului metalic care reprezintă structura necesară punerii în siguranţă a clădirii, iar în perioada următoare se vor degaja deşeurile şi din celelalte două corpuri laterale de clădire, astfel încât şi acestea să poată fi puse în siguranţă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Primăria arată că imobilul din Calea Moşilor nr.134-134A este monument istoric şi a fost construit în anul 1859, de fraţii Solacolu.
”Iniţial, clădirea a fost prima fabrică de paste făinoase din Bucureşti. Faţada exterioară era prevăzută cu prăvălii, având deschidere pe artera cea mai comercială a Bucureştiului: Calea Moşilor sau Podul Târgului de Afară”, menţionează primăria.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.