Primăria Capitalei anunţă că au început lucrările pentru construirea unei pasarele pietonale provizorii care traversează lacul Herastrau, în vecinatatea podului care aparţine Regionalei CFR, unde au loc frecvent accidente de tren, ultimul petrecându-se în luna iunie, când un bărbat care mergea cu bicicleta pe podul feroviar a murit după ce a fost lovit de un tren.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Noua construcţie, care se realizează prin Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement, în parteneriat cu Ministerul Apărării, va avea o lungime de 10 metri şi o lăţime de aproximativ patru metri. 

Potrivit Municipaliităţii, a fost realizată puntea peste apă, sub forma unui pod metalic cu o înălţime de 80 de cenimetri faţă de malurile lacului şi mai sunt de montat semnalizatoarele, precum şi rampele de acces pe pasarelă, astfel încât aceasta va putea fi folosită şi de persoanele cu dizabilităţi, ceea ce până acum nu era posibil.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Termenul estimat pentru finalizarea pasarelei pietonale este 11 august, adaugă Municipalitatea.

Primăria Capitalei mai susţine că a început demersuri pentru oferirea unei soluţii alternative la traversarea lacului Herăstrău pe podul CFR încă din anul 2015. "Întrucât în această perioadă nu s-a putut găsi o soluţie legală şi fezabilă de colaborare între Ministerul Transporturilor şi Primăria Capitalei privind construirea unei pasarele pietonale ca anexă la podul CFR, a fost aleasă această soluţie, a pontonului provizoriu, al cărui amplasament se încadrează în limitele de proprietate ale municipalităţii", adaugă reprezentanţii Primăriei Capitalei.

Un adolescent de 16 ani s-a electrocutat, în luna martie, pe podul de cale ferată de lângă parcul Herăstrău, după ce a ajuns în apropierea cablurilor de 27.000 de volţi care alimentează trenurile. Tânărul a suferit arsuri de gradele II şi III pe 90 la sută din suprafaţa corpului. El a fost intubat şi transportat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti, unde a murit după mai puţin de două luni.

Şi în 2015, doi tineri au fost electrocutaţi când au traversat acelaşi pod CFR, atingând firele de contact, iar în 2012 un alt tânăr şi-a pierdut viaţa în urma unui incident asemănător.

De asemenea, în zonă au loc frecvent accidente de tren, ultimul petrecându-se în luna iunie, când un bărbat care mergea cu bicicleta pe podul feroviar a fost lovit de tren şi a murit pe loc.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a susţinut că a sesizat de mai multe ori Ministerul Transporturilor cu privire la construcţia unei pasarele în Parcul Herăstrău şi i-a cerut ministrului să dea acordul primăriei pentru această investiţie în cazul în care ministerul nu poate să o realizeze.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.