Primăria Capitalei a instalat nouă din cele 20 de corturi anticaniculă dotate cu personal medical, apă, aer condiţionat şi medicamente în locurile aglomerate din Bucureşti, precum Piaţa Victoriei, Piaţa Romană, Piaţa Unirii şi Universitate, urmând ca restul să fie amplasate în cursul zilei de marţi.
Cele nouă corturi au fost instalate în Piaţa Victoriei, în partea stângă a Muzeului Antipa, Piaţa Romană, Piaţa Unirii, metrou Dristor, Parcul Carol, Piaţa 11 iunie, Parcul Cişmigiu, Piaţa Universităţii – Arhitectură şi Piaţa Obor, informează municipalitatea.
Toate corturile amplasate sunt dotate cu personal medical, aer condiţionat, apă, trusă de prim-ajutor şi medicamente.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În cadrul comandamentului pentru combaterea efectelor caniculei convocat joi, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că vor fi montate 20 de corturi anticaniculă în spaţiile aglomerate şi zece containere pentru acordarea măsurilor de prim-ajutor.
Municipalitatea precizează că restul corturilor vor fi amplasate în cursul zilei de marţi, în celelalte puncte stabilite: Piaţa Moghioroş, Piaţa C.A Rosetti, Piaţa Iancului - metrou, Parcul Herăstrău, Piaţa Muncii, Piaţa Crângaşi şi Gara de Nord.
De asemenea vor fi instalate zece containere medicale, unde poate fi acordat primul-ajutor. Acestea vor fi amplasate în Piaţa Victoriei, în Herăstrău, Piaţa Romană, la Unirii, Dristor, Parcul Carol, Piaţa 11 Iunie-Regina Maria, Cişmigiu, Arhitectură şi Obor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.